În ce condiţii se majorează alocaţiile pentru copii de la 1 martie 2019
Alocaţiile pentru copii se vor majora de la 1 martie 2019 doar dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii, după cum a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Parlamentul a adoptat un plen un amendament la Legea Bugetului, dar nu e suficient pentru ca banii să şi ajungă la destinatari.
Alocaţiile pentru copii se vor majora de la 1 martie 2019 doar dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii, după cum a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Parlamentul a adoptat un plen un amendament la Legea Bugetului, dar nu e suficient pentru ca banii să şi ajungă la destinatari.
Plenul reunit al Parlamentului a adoptat un amendament la bugetul Ministerului Muncii pe anul 2019 prin care alocaţiile copiilor vor fi majorate începând cu 1 martie 2019.
"Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 'Asistenţă socială' cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei", a declarat iniţiatorul amendamentului, liberalul Robert Sighiartău.
Amendamentul privind majorarea alocaţiilor pentru copii a fost adoptat cu 123 de voturi "pentru", 119 "împotrivă" şi o abţinere. Numai că, aşa cum a susţinut preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru ca banii să ajungă la copii e nevoie să fie îndeplinite mai multe condiţii.
- Varujan Vosganian, complet absorbit de ecranul laptopului în timpul dezbaterii pe buget. "E umilitor!" (Video)
- Elena Udrea, dezvăluiri din Costa Rica: "Kovesi a devenit procuror şef cu susţinerea celor pe care îi făcea penali"
- Alţi patru oameni ucişi de gripă în România. Bilanţul epidemiei a a crescut la 124 de morţi
Alocaţiile pentru copii se măresc doar dacă dă Guvernul o Ordonanţă
Imediat după adoptare, liderii coaliţiei s-au reunit de urgenţă pentru a găsi surse de finanţare pentru majorarea alocaţiilor. Amendamentul a fost revotat, joi, în plentul Parlamentului, după ce a fost schimbată sursa de finanţare. Anunţul a fost făcut de liderul PSD, Liviu Dragnea, care a apreciat că amendamentul făcut de PNL a fost ”demagogic” întrucât avea o sursă de finanţare care îl făcea de neaplicat. Alocaţiile vor fi plătite din deficitul bugetar, care creşte, astfel, la 2,76% de la 2,55% cât a fost estimat iniţial.
"Amendamentul rămâne acelaşi (...) sursa de finanţare o constituie majorarea deficitului de stat. Astfel, deficitul total general consolidat estimat ajunge la 2,76% din BIP urmând a se face corelările necesare în cuprinsul Legii bugetului de stat. După ce legea va intra în vigoare, nu ştim când va fi promulgată şi publicată în Monitorul Oficial, Guvernul trebuie să emită o OUG pentru a modifica Legea alocaţiilor de stat pentru a se putea într-adevăr plăti alocaţiile, să le primească copiii.", a spus Liviu Dragnea.
Acesta a afirmat că PNL a depus un amendament ”demagogic”.
"Un amendament demagogic este un amendament care nu poate fi pus în aplicare. A fost făcut de oameni care habar n-au de regulile şi legislaţia financiar bugetară şi l-au făcut fără să se gândească că va putea fi adoptat, urmând ca banii să nu ajungă la copii pentru că nu exista sursa de finanţare.", a mai spus Liviu Dragnea.
Amendamentul propus de deputatul PNL fusese respis în comisiile de buget-finanţe.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰