Alte doua cazuri de gripa porcina in Timisoara. O femeie si un barbat au fost internati in spital
Inca doua cazuri de gripa porcina au ajuns pe mana medicilor timisoreni, o femeie si un barbat.
Este vorba despre o femeie de 31 de ani, operata de cezariana la Cluj si care a fost transferata de urgenta la Timisoara. Pacienta este in stare grava. I s-a montat un "plaman artificial". Si un timisorean de 37 de ani este la Terapie Intensiva la spitalul de boli infectioase din oras.
“S-a transferat la Timisoara pentru ca noi avem experienta cu un dispozitiv numit "plamant artificial". Ea este in continuare pe plaman artificial. Evolutia este stabila, dar in continuare este un pacient critic”, spune doctorul Ciprian Bogdan, managerul Spitalului Clinic Judetean din Timisoara
Femeia tocmai nascuse prin cezariana la Cluj. Copilul este in regula dar ea este in stare grava.
“S-a constatat ca la ultimele cazuri de gripa din anii trecuti, infectiile cu virusul gripal AH1N1 a dat formele cele mai grave la gravide si la persoanele obeze”, spune doctor Mariana Cerbu, directorul Spitalului de boli infectioase.
La Terapie Intensiva, este intubat tot aici si un barbat de 37 de ani cu AH1N1. Pacientul a venit la spital in urma cu zece zile, cu o infectie de tract respirator, iar starea I s-a agravat progresiv.
In urma cu o saptamana, tot la Timisoara o gravida cu gripa porcina a fost operata de urgenta pentru a i se salva viata. In urma interventiei, bebelusul nu a supravietuit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰