Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Animație: cum s-a produs avaria de la metroul bucureștean, de marți seara

Probleme la metrou. Un tren a rămas blocat între staţii după ce conducta de aer care asigură frânarea s-a rupt în mers. În tunel, prin întuneric, mecanicul a căutat cu lanterna defecţiunea şi a improvizat o soluţie temporară. O tânără a făcut atac de panică şi a leşinat.

de Redactia Observator

la 06.11.2019 , 20:38

Incident în subteran care ridică din nou problema siguranţei la metroul bucureştean. Un tren a rămas blocat între staţii după ce conducta de aer care asigură frânarea s-a rupt în mers. În tunel, prin întuneric, mecanicul a căutat cu lanterna defecţiunea şi a improvizat o soluţie temporară. O tânără a făcut atac de panică şi a leşinat. În cădere, s-a lovit la cap.

Era ora 20 când pe cea mai aglomerată magistrală de metrou o garnitură s-a stricat între staţiile Tineretului şi Unirii. Sute de oameni care se întorceau de la muncă se aflau în tren. Conducta de aer care asigură, în special, frânarea în condiţii de siguranţă a vagonului s-a rupt brusc. Frânele de urgenţă au intrat în funcţiune şi trenul a oprit treptat. În tunel.

Mecanicul de metrou a asigurat uşile, pentru ca pasagerii să nu iasă în tunel. Apoi, a luat-o la pas cu lanterna să vadă ce s-a întâmplat. A găsit destul de repede defecţiunea şi s-a întors în cabină pentru a calma călătorii.

Vezi și

Din vocea lui ne dăm seama că, în timp ce vorbeşte cu oamenii, încearcă să găsească o soluţie pentru a pune trenul în mişcare.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Atac de panică, după avaria de la metrou

O adolescentă a suferit un atac de panică, a leşinat şi s-a lovit cu capul de un scaun.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După 20 de minute, mecanicul a reuşit să pornească trenul, în regim de avarie. A mers cu viteză redusă până la prima staţie.

Între timp, la suprafaţă în staţiile Tineretului şi Eroii Revoluţiei au fost trimise mai multe maşini de pompieri şi ambulanţe. Pasagerii au fost debarcaţi însă în siguranţă, Doar tânăra care s-a lovit la cap a a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cel mai grav incident s-a înregistrat în luna ianuarie, când un metrou a accelerat singur si a deraiat. Doi mecanici au trecut pe lângă moarte.

Conducerea Metrorex nu comentat incidentul de seara trecută.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Animație: cum s-a produs avaria de la metroul bucureștean, de marți seara