Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Astăzi prăznuim un MARE SFÂNT! Mulți români îi poartă numele și sărbătoresc în această zi

În a 10-a zi a lunii martie, creștinii sărbătoresc un mare sfânt din calendar

de Redactia Observator

la 09.03.2015 , 23:37

În a 10-a zi a lunii martie, creștinii sărbătoresc un mare sfânt din calendar

Sfântul Ciprian a trăit în timpul împăratului Dioclețian (284-305). A fost vrăjitor, filosof și slujitor al zeului păgân Apolo din Antiohia Siriei.

Din relatarea vieții sale, aflăm că un tânăr păgân, Aglaid, s-a îndrăgostit de Iustina și dorind să o ia de soție, cere ajutor vrăjitorului Ciprian pentru că fusese respins de fată. Ciprian a trimis, în repetate rânduri, diavoli către Iustina care să o determine să îl accepte pe Aglaid. Cu toate acestea, vrăjile lui Ciprian au rămas fără efect, căci ea le va alunga cu rugăciune, post și semnul sfintei cruci.

Articolul continuă după reclamă

În urma acestor zadarnice eforturi, Ciprian a realizat condiția în care se afla și s-a botezat. El a fost hirotonit preot, iar mai târziu episcop în Cartagina, potrivit crestinortodox.ro

Rugăciune către Sfântul Ciprian

Stăpâne Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Creatorule și Chivernisitorule a toate, Sfânt și slăvit ești; împăratul împăraților și Domnul domnilor, slavă Ție. Tu Cel ce locuiești în lumina cea nepătrunsă și neapropiată, pentru rugăciunea mea, a smeritului și nevrednicului robului Tău, departează demonii și stinge viclenia lor de la robii Tăi; revarsă ploaie la bună vreme peste tot pământul și fă-l să-și dea roadele lui; copacii și viile să-și dea deplin rodul lor; femeile să fie dezlegate și eliberate de nerodirea pântecelui; acestea și toată lumea mai întâi fiind dezlegate, dezleagă și toata zidirea de toate legăturile diavolești. Și dezleagă pe robul Tău (numele) împreună cu toate ale casei lui de toate legăturile satanei, ale magiei, ale farmecelor și ale puterilor potrivnice. Împiedică Tu, Doamne Dumnezeul părinților nostri toată lucrarea satanei, Tu Cel ce dai dezlegare de magie, de farmece, de vrăji și de toate lucrările satanicești și de toate legăturile lui, și distruge toata lucrarea vicleană prin pomenirea Prea Sfântului Tău nume. Așa, Doamne, auzi-mă pe mine păcătosul slujitorul Tău și pe robul Tău cu toți ai casei lui, și dezleagă-i de demonul de amiază, de toată boala și de tot blestemul, de toata mânia, nenorocirea, clevetirea, invidia, farmecele, nemilostivirea, lenea, lăcomia, neputința, prostia, neînțelepciunea, mândria, cruzimea, nedreptatea, trufia, și de toate rătăcirile și greșalele, știute și neștiute, pentru sfânt numele Tău, că binecuvântat ești în veci. Amin.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Astăzi prăznuim un MARE SFÂNT! Mulți români îi poartă numele și sărbătoresc în această zi