Astrele vor fi de partea oamenilor puternici, în 2017!
Cei care nu acceptă compromisuri vor avea de câştigat, spun astrologii, care prevăd reuşite pentru fecioare, lei, peşti şi vărsători. Este un an bun şi pentru viitoarele mămici sau familiile tinere, care vor să aibă copii.
- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Judecătorul care a anulat o decizie a CCR ar putea fi exclus. Colegii, avocaţii şi ministrul Justiţiei, şocaţi de situaţia creată
Cei care nu acceptă compromisuri vor avea de câştigat, spun astrologii, care prevăd reuşite pentru fecioare, lei, peşti şi vărsători. Este un an bun şi pentru viitoarele mămici sau familiile tinere, care vor să aibă copii.
Anişoarea Ganea merge hotărâtă printre elevii ei. Îi iubeşte, dar poartă masca severităţii. "E doar o mască", spun foştii ei elevi. I-a transmis şi fiului ei iubirea pentru micii şcolari.
În 39 de ani, de când stă la catedră, a avut zeci de generaţii de elevi. Pe toţi i-a îndrumat ca pe copiii ei. Băiatul ei vine acasă rar. Studiază în Australia. Iar mama se bucură pentru el - chiar dacă îi duce dorul.
Pentru tot ce a făcut pentru Anişoara Ganea, fiul şi foştii ei elevi vor să-i mulţumească.
- Bătălia pentru Palatul Victoria: Liviu Dragnea şi Sorin Grindeanu, declaraţii despre planurile viitorului guvern
- Una dintre cele mai frumoase jucătoare din istoria tenisului a decis să se retragă, la 29 de ani. A fost numărul...
- Anul 2016, cel mai nefast pentru Vladimir Putin?
- Cum schimbă un proiect pilot din Brăila viețile tinerilor cu dizabilități. Alex are autism, dar a descoperit că...
- 26 aprilie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
Pentru ei, dascălul a rămas în România. Salariul, şi aşa mic, nu o motivează. Doar iubirea pentru puştii din bănci şi aprecierea lor o ţin, în Urmează un an bun pentru toate zodiile. Anul schimbărilor, aşa cum îl numesc astrologii. Şi al provocărilor.
E anul celor puternici, care sesizează oportunităţile şi ştiu să se pună în valoare.
E anul în care sunt avantajaţi berbecii, balanţele, scorpionii, taurii, leii, dar şi vărsătorii. Sunt avantaje şi pentru capricornii muncitori, nu incisiv. Dar şi raci.
Şi nativii din zodia peşti şi fecioară vor scăpa de poverile carmice ale anului 2016. Jupiter va aprinde şi focul dragostei în inima multor nativi. Noul an e foarte potrivit şi pentru mărirea familiei.
Pentru România este un an destul de tensionat, spun astrologii. Din vara lui 2018 se vor schimba lucrurile.continuare, la catedră.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰