Audieri în scandalul SMS-urilor. Hellvig, SRI: "Nu îmi reproşez absolut nimic; niciodată SRI în mandatul meu nu va fi implicat politic"
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat joi, înainte de audierea din Comisia de control al SRI, că nu îşi reproşează „absolut nimic” în urma violenţelor care au avut loc săptămâna trecută la protestele din Piaţa Victoriei, el ţinând să sublinieze faptul că Serviciul Român de Informaţii nu va fi implicat în nicio activitate politică atât timp cât se află sub conducerea sa.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu arată bine, iar deficitul se adâncește dramatic
Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat joi, înainte de audierea din Comisia de control al SRI, că nu îşi reproşează „absolut nimic” în urma violenţelor care au avut loc săptămâna trecută la protestele din Piaţa Victoriei, el ţinând să sublinieze faptul că Serviciul Român de Informaţii nu va fi implicat în nicio activitate politică atât timp cât se află sub conducerea sa.
„Colaborarea instituţională între SRI si MAI se face pe bază de protocol. Acolo, în protocol, sunt scrise toate mecanismele de colaborare între cele doua instituţii şi o să vi le comunice domnul preşedinte Ţutuianu după audieri”, afirmat Eduard Hellvig.
El a mai spus că întotdeauna vine cu documente la comisie care să ateste ceea ce susţine el în timpul audierii.
Chestionat dacă îşi reproşează ceva, directorul SRI a spus: „Nu, absolut nimic”.
„Niciodată SRI în mandatul meu nu va fi implicat politic în nicio activitate de asemenea gen”, a conchis Eduard Hellvig.
Preşedintele Comisiei de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a prezentat, la începutul şedinţei, punctele care se află pe ordinea de zi.
„Astăzi avem o şedinţă a Comisi de control parlamentar al activităţii SRI cu două puncte pe ordinea de zi. Punctul unu: discutăm despre protestele care au avut loc în ultima perioadă şi activităţile desfăşurate de SRI şi de MAI. Discuţia are loc pe baza scrisorii care a fost transmisă instituţiilor menţonate. Punctul doi: vom discuta despre execuţia bugetară pe anul 2017, măsurile dispuse de Curtea de Conturi şi modul în care SRI şi-a îndeplinit obligaţiile de punere în aplicare a acelor măsuri”, a anunţat Adrian Ţuţuianu.
Comisia pentru controlul SRI i-a invitat, joi, pe şeful instituţiei, Eduard Hellvig, pe ministrul de Interne, Carmen Dan, şi şefi ai Jandarmeriei şi Poliţiei, pentru a discuta despre violenţele din timpul protestelor din 1 februarie Piaţa Victoriei şi dacă au avut loc tentative de "înlăturare în forţă" a instituţiilor democratice.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰