Meniu
Search
x

Deşi ar fi trebuit să fie gata într-o lună, autostrada urbană Bucureşti - Ploieşti mai întârzie un an

Cu chiu cu vai, la anul vom avea prima autostradă urbană, Bucureşti - Ploieşti. Dar şi o nouă problemă.

la 28.09.2017, 20:59
Vezi și

Cu chiu cu vai, la anul vom avea prima autostradă urbană, Bucureşti - Ploieşti. Dar şi o nouă problemă. Blocajele din trafic s-ar putea intensifica, spun chiar oficialii Companiei de Drumuri.

Pe autostrada urbană Bucureşti-Ploieşti care ajunge până în şoseaua Petricani, şoferii ar fi trebuit să circule în doar o lună. Lucrările nu sunt gata însă, iar deschiderea traficului a fost amânată pentru vara anului viitor.

Prima autostradă urbană din România, de fapt, va sugruma mai mult traficul din zona de nord a Capitalei. Gândiţi-vă că dimineaţa şi seara sunt zeci de mii de corporatişti care vin sau pleacă la serviciu iar aici nu mai poţi arunca un ac pe ambele sensuri. Aşa că autorităţile ar trebuie să se gândească repede la o soluţie minune pentru a descărca tot traficul de pe autostradă şi să se mai poată şi circula. 

Mai sunt de construit 3 pasaje supraterane în strada Popasului, peste Valea Saulei şi unul peste calea ferată. Soluţia-minune găsită de autorităţi este neobişnuită. Pentru a ieşi sau a intra pe autostrada Bucureşti- Ploieşti, şoferii vor sta la semafor în şoseaua Petricani, o soluţie neinspirată spun chiar oficialii Companiei de Drumuri.

Autostrada urbană va fi o alternativă pentru DN1, cea mai aglomerată şosea din România. Şoferii vor putea intra direct din Capitală pe autostradă şi vor ajungă la Ploieşti.

Bucata care ajunge în Capitală va avea trei benzi pe sens, va fi luminată noaptea şi va avea panouri fonoabsorbante. 

Din cei şase kilometri, trei au fost gata anul trecut, însă de un an traficul nu a fost deschis. 

Cei trei kilometri rămaşi, la care se lucrează acum, costă statul român aproape 30 de milioane de euro.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri sociale » Deşi ar fi trebuit să fie gata într-o lună, autostrada urbană Bucureşti - Ploieşti mai întârzie un an