Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scumpirile galopante din ultima vreme fac ca în România, de 1 leu să nu mai poţi cumpăra aproape nimic

Ce mai poţi să cumperi cu un leu în România lui 2018? Doar mărunţişuri, arată un experiment al reporterilor Observator.

de Redactia Observator

la 19.01.2018 , 20:56

Ce mai poţi să cumperi cu un leu în România lui 2018? Doar mărunţişuri, arată un experiment al reporterilor Observator. După mai multe valuri de scumpiri, cu o inflaţie în creştere, banala bancnotă verde de un leu şi-a pierdut valoarea mai mult ca niciodată. 

Banii nu aduc fericirea, dar cu siguranţă o întreţin. Ne-am hotărât să facem un experiment, să vedem ce mai putem face în ziua de astăzi cu fix 1 leu. Primul produs pe care l-am găsit la un leu, markerul.

Însă un marker nu ţine de foame. Şi nici capsele, agrafele şi dosarele de plastic care se încadrează în buget. Aşa că pornim în căutarea unui prânz convenabil.

Vezi și

Şi dacă vă este foame şi aveţi doar 1 leu în buzunar, atunci puteţi cumpăra o supă la plic! La aşa preţ, însă, ce pretenţii să mai ai la gust? Problema trebuie rezolvată fără să depăşim bugetul. 

Pe acelaşi subiect

Ce mai înseamnă 1 leu în ziua de astăzi? Gospodinele, de acest buget, pot cumpăra mai multe produse, printre care un pachet de sare iodată, un pachet de boia de ardei iute şi un pachet de piper.

Cam atât în ceea ce priveşte felul principal. Acum ar merge un desert. Căutarea este lungă, iar pentru ca bugetul să fie respectat, produsele sunt cântărite cu atenţie. După ce am cântărit mai multe fructe, am ajuns la concluzia că tot ce ne permitem de 1 leu este un simplu măr.

Ce mai poţi cumpăra cu un leu, în România anului 2018, când inflaţia a explodat şi preţurile au ajuns la un nivel-record? "O ridiche, uitaţi. Acum am luat două ridichi, mai puţin de un leu. Vă rog, poftiţi."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Scumpirile galopante din ultima vreme fac ca în România, de 1 leu să nu mai poţi cumpăra aproape nimic