Bebeluși condamnați de droguri
Dependenţi de substanţe interzise încă din primele clipe de viaţă, încă din pântecele mamelor. E povestea terifiantă a bebeluşilor născuţi de mame care s-au drogat ani la rând, o poveste care se aude din ce în ce mai des în spitalele româneşti
Dependenţi de substanţe interzise încă din primele clipe de viaţă, încă din pântecele mamelor. E povestea terifiantă a bebeluşilor născuţi de mame care s-au drogat ani la rând, o poveste care se aude din ce în ce mai des în spitalele româneşti
Drogurile distrug vieţi, chiar înainte de a începe. Numai în Bucureşti, într-un an, zeci de bebeluşi se nasc drogaţi. Timp de 12 ani, Mirela a fost dependentă de substanţe interzise. Nici măcar sentimentul matern nu a putut să învingă. Acum are doi băieţi: unul de 5 ani, altul de 3. Amândoi s-au născut dependenţi. După naştere, copilul a fost tratat pentru dependenţă.
Mariana avea doar 16 ani când a rămas însărcinată. Abia după ce şi-a ţinut pentru prima dată fetiţa în braţe şi-a dat seama că lupta se dă pentru doi. Pentru copila ei a trecut de la heroină şi etnobotanice la metadonă - tratamentul până va scăpa de dependenţă.
Medicii spun că în ultimii doi ani, numărul nou născuţilor drogaţi a crescut cu 30%. Neurologic nu se ştie care va fi evoluţia lor. Drogurile îi pot afecta chiar şi pe termen lung. Mai ales că în lunile în care copilul stă în burta mamei primeşte tot ce consumă ea. Inclusiv drogurile. La câteva ore de la naştere intră în sevraj.
În România se nasc, anual , aproape 200.000 de copii. Dintre aceştia, 750 sunt abandonati în spitale.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰