Botoşani: Un adolescent de 15 ani a fost spulberat de un bolid care gonea cu 100 de kilometri pe oră
La o zi după ce a împlinit 15 ani şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui bolid. A păţit-o un adolescent din Botoşani. A fost spulberat de o maşină care gonea cu 100 de kilometri pe oră. Nu a avut nicio şansă
La o zi după ce a împlinit 15 ani şi-a găsit sfârşitul sub roţile unui bolid. A păţit-o un adolescent din Botoşani. A fost spulberat de o maşină care gonea cu 100 de kilometri pe oră. Nu a avut nicio şansă
Mama sa, venită din Italia, să-i spună "La Mulţi Ani" a avut nevoie de ajutorul medicilor. când a aflat ce s-a întâmplat.
Doar o roată a bicicletei şi un pantof al copilului au rămas la locul impactului. Bolidul a avut viteză atât de mare, încât i-au trebuit zeci de metri să se oprească
Trupul băiatului a fost târât 60 de metri.
O oră s-au chinuit medicii să-l readucă la viaţă. Dar rănile pe care le-a suferit adolescentul erau mult prea grave. Când a văzut trupul fiului ei, mama băiatului a leşinat. Femeia s-a întors în ţară cu o zi în urmă, special pentru aniversarea băiatului. Acesta a împlinit 15 ani.
După petrecere, tânărul a ieşit la plimbare cu bicicleta şi a fost de ajuns o clipă de neatenţie ca să ajungă sub roţile bolidului. Poliţiştii au măsurat deja urmele de frânare, şi au văzut schimbătorul de viteze blocat în treapta a cincea.
Chiar şi pasagerul din maşină a recunoscut că şoferul gonea prin localitate cu peste o sută la oră.
Şoferul, scăpat fără nicio zgârietură, a fost luat de la faţa locului de un echipaj de poliţie. Oamenii legii s-au temut că localnicii se vor răzbuna pentru moartea adolescentului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰