Antena Meniu Search
x

BREAKING NEWS: Cincisprezece medici de la UPU a Spitalului Floreasca au demisionat! Managerul spitalului, înregistrat în timp ce înjură în timpul operaţiei un rezident

Un număr de 15 medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Floreasca şi-au anunţat demisiile, miercuri, ei reclamând activitatea managerului Sorin Păun. Doctorii se plâng de modul în care acesta gestioneză activitatea unităţii medicale, ei reclamând inclusiv faptul că refuză să semneze pentru achiziţia de noi medicamente, în condiţiile în care stocul este epuizat, iar unii dintre medici au ajuns să cumpere “medicamente banale, care pot fi cumpărate de la farmacie”.

Vezi și

Un număr de 15 medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului de Urgenţă Floreasca şi-au anunţat demisiile, miercuri, ei reclamând activitatea managerului Sorin Păun. Doctorii se plâng de modul în care acesta gestioneză activitatea unităţii medicale, ei reclamând inclusiv faptul că refuză să semneze pentru achiziţia de noi medicamente, în condiţiile în care stocul este epuizat, iar unii dintre medici au ajuns să cumpere “medicamente banale, care pot fi cumpărate de la farmacie”.

Mai mulţi medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe s-au adunat, miercuri, în curtea spitalului, reclamând că nu mai pot lucra în condiţiile de acum şi că nu găsesc înţelegere la managerul unităţii medicale, Sorin Păun, care refuză să aprobe noi posturi sau să semneze pentru achiziţia de medicamente.

Medicii spun că 15 doctori şi-au scris demisiile, iar alţi 15 vor recurge la acestă măsură în perioada următoare, scrie news.ro.

“Domnul manager, când are o problemă cu noi, recurge la tot felul de măsuri de intimidare, suntem chemaţi în biroul dumnealui să dăm tot felul de note explicative. Practic, ni se pune pumnul în gură pentru orice lucru minor. Noi am ajuns la concluzia că nu ne putem desfăşura activitatea şi am decis să ne înaintăm demisia, să ne găsim de muncă în altă parte (...) Suntem în preaviz 14 zile, după care vom vedea ce vom face. Nu găsim niciun fel de înţelegere la managerul spitalului, cu care nu se poate discuta. Nimeni nu vrea să ne asculte “, a afirmat unul dintre medicii demisionari.

El a spus că una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă cadrele medicale este lipsa medicamentelor şi a materialelor sanitare.

“Până acum ne-am descurcat, dar greu. Mai aveam stocuri în depozitul UPU, dar aceste stocuri sunt pe terminate. În septembrie nu vor mai fi, iar domnul manager a refuzat să semneze achiziţionarea altor medicamente. Practic, nu vor mai fi medicamente absolut deloc”, a afirmat medicul.

Un alt doctor a spus că el şi colegii săi au fost nevoiţi, de multe ori, să cumpere din banii lor medicamente pentru a avea cu ce îşi trata pacienţii: “Au fost situaţii în care am cumpărat noi medicamente. Vorbim despre medicamente banale, care pot fi cumoărate de la farmacie, pentru că unele medicamente nu se găsesc în farmacii”.

Un alt cadru medical, care a demisionat miercuri, a spus că la această situaţie s-a ajuns deşi s-a încercat discutarea problemelor inclusiv la nivelul Ministerului Sănătăţii, de unde li s-a transmis că problemele se vor rezolva, însă în presă mesajul a fost că problema nu este atât de mare.

“Noi considerăm că este o problemă mare, drept urmare am recurs la acest gest”, a mai spus doctorul.

Demisionarii spun că această situaţie a apărut de aproximativ două-trei luni şi, deşi a fost informat şi Ministerul Sănătăţii şi s-au găsit soluţii, dar au apărut alte probleme, în sensul că au dispărut alte medicamente sau că s-au făcut achiziţii de aparatură nouă şi ulterior s-a retras, spunându-li-se că au tot ce le trebuie la UPU.

Tot miercuri, pe Internet a apărut o înregistrare video în care managerului spitalului, Sorin Păun, jigneşte o rezidentă chiar în sala de operaţie. Se pare că este vorba despre o a şasea astfel de înregistrare în numai două săptămâni.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi la curent cu ofertele în ceea ce priveşte titlurile de stat?

Observator » Stiri sociale » BREAKING NEWS: Cincisprezece medici de la UPU a Spitalului Floreasca au demisionat! Managerul spitalului, înregistrat în timp ce înjură în timpul operaţiei un rezident