Video Bucăţi uriaşe de calcar sunt transformate în adevărate opere de artă, într-o tabără de sculptură din Arad
Mai multe blocuri de piatră date uitării într-un parc din Ineu, Arad, sunt transformate în opere de artă de câţiva artişti aflaţi într-o tabără de sculptură. Bucăţile uriaşe de calcar au fost aduse acolo înainte de Revoluţie, iar jumătate din ele acolo au şi rămas. Artiştii contemporani încearcă acum să le dea o întrebuinţare estetică.
Parcul dendrologic din Ineu este atelier de creaţie zilele acestea. Artişti vizuali din toată ţara au fost chemaţi acolo să scoată artă din piatră seacă.
Alexandru Poteca, sculptor: Un calcar care stă neașteptat de 30 de ani că să cioplim și să îi dăm un sens. Trans mundis. Este vorba despre transcedere, despre viață, despre urcare sau coborâre
Fiecare sculptor are viziunea lui, iar bucăţile de calcar prind formă în funcţie de asta.
Elena Ilaş, artist vizual: O să fie un portret închis în două suprafețe cu niște mesaje "ascultă", "taci". Încercam să creem o continuitate cu ce s-a întâmplat în anii 80. Pietrele au stat 30 de ani și acum încercăm să le resuscitam
O parte dintre cuburile de piatră au fost sculptate în 1988, tot într-o tabără de creaţie. Au fost 5 artişti invitaţi atunci.
Călin Abrudan, primar: Ne bucurăm că o să reușim să le finalizăm. Ne bucurăm că este un act de cultură, un act așteptat de cei de la parcul dendrologic din ineu. Fiecare cu un mesaj clar transmis de cei care l-au sculptat. Şi o să încercăm să explicăm acel mesaj.
Marin Florin, artist vizual: Lucrarea pe care o realizez este practic pornită de la cubul lui Nichita Stănescu. Practic este un cub perfect imaginat de mine
Vlad Emană, artist vizual: Ea (nr. lucrarea) a fost gândită să fie așezată pe o bancă și să invit să se așeze la ea o capiţă de piatră care va fi antropomorfizată. Şi asta e, aventura unei căpițe care a ajuns la oraș
Curioşii pot merge să-i vadă pe sculptori în plin proces de creaţie până pe 25 august.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰