Când nu se fac nunţi în 2027. Sunt peste 100 zile în care este interzis

Anual, în România se desfăşoară în jur de 100.000 de nunţi, chiar dacă numărul zilelor în care, în principiu, este interzis să faci nuntă este surprinzător de mare.

Sunt peste 100 de zile într-un an când nunţile sunt interzise Sunt peste 100 de zile într-un an când nunţile sunt interzise - Profimedia (imagine ilustrativă)

Nunta reprezintă un eveniment fericit în evoluţia fiecărui cuplu, însă dar şi un eveniment care aduce mult stres, pornind inclusiv de la momentul în care tinerii trebuie să aleagă ziua în care fac nunta.

Asta pentru că există foarte multe zile, pe parcursul unui an, în care, în principiu, este interzis să faci nuntă, toate aceste zile fiind cu conotaţii religioase.

Zile în care nu se fac nunţi în 2027

Articolul continuă după reclamă

Şi cum se spune că, în general, ai nevoie de o perioadă de pregătire de până la un an pentru a face o nuntă, am zis că ar fi bine să vedem, deja, în ce perioade este interzis să faci nuntă în 2027.

În primul rând trebuie precizat că este interzis să faci nuntă în toate zilele de post şi în posturile de peste an. Iar cum cele mai multe dintre zilele de miercuri şi vineri sunt considerate a fi zile de post, deja ne îndreptăm spre un prag de 100 de zile în care sunt interzise nunţile.

În plus, în 2027, nu se fac nunţi pe 1–2 februarie (Întâmpinarea Domnului), în perioada 7–13 martie (săptămâna lăsatului sec de carne), în perioada 14 martie–2 mai (Postul Sfintelor Paști), în perioada 3–9 mai (Săptămâna Luminată), pe 10 iunie (Înălțarea Domnului), pe 20–21 iunie (Rusaliile), în perioada 22–28 iunie (Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel), în perioada 1–15 august (Postul Adormirii Maicii Domnului), pe 29 august (Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul), pe 8 septembrie (Nașterea Maicii Domnului), pe 14 septembrie (Înălţarea Sf. Cruci), în perioada 14 noiembrie–24 decembrie (Postul Nașterii Domnului), în perioada 25 decembrie–6 ianuarie (perioada de la Crăciun până la Bobotează).

Ce poţi face dacă ai programat nunta într-o zi interzisă 

Trebuie precizat că dacă, dintr-un motiv sau altul, un cuplu ajunge în situaţia de a-şi programa nunta într-o zi considerată "interzisă", soluţii există, chiar dacă acestea implică un efort suplimentar din punct de vedere administrativ şi de planificare.

Concret, cei interesaţi trebuie să apeleze, în primul rând, la Preotul Paroh. Dacă acesta îşi dă acordul, se poate solicita dispensă de la Mitropolie sau Episcopie. Mare atenţie, însă. Dacă se obţine dispensa, petrecerea trebuie adaptată momentului. În principiu vorbim despre o petrecere sobră, fără zgomot, muzică sau dans şi unde nu se serveşte "mâncare de dulce", pentru a fi în acord cu postul.

Pe de altă parte, există şi varianta reprogramării cununiei religioase, mai ales în cazul în care nu se primeşte dispensa. Concret, în ziua respectivă se pot organiza cununia civilă şi petrecerea, iar cununia religioasă poate fi reprogramată pentru o cu totul altă zi, o zi în care nunţile să nu fie interzise.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi găsit motorină premium mai ieftină decât cea standard?
Observator » Ştiri sociale » Când nu se fac nunţi în 2027. Sunt peste 100 zile în care este interzis