Când și de ce trebuie făcută aerisirea caloriferelor
Pe timp de iarnă, este un adevărat chin să ai probleme cu încălzirea. Tocmai din acest motiv, una dintre cele mai importante soluţii la care poţi recurge pentru a avea căldură în locuinţă, este să îţi aeriseşti caloriferele. Operaţiunea este deosebit de simplă şi se recomandă efectuarea ei periodic.
Se apropie momentul în care vom avea nevoie să repornim căldura în locuințe. Este bine ca, înainte de a fi nevoiți să încălziți casa, să verificați dacă instalația de căldură funcționează bine și dacă e necesar să faceți o aerisire calorifer. Această acțiune este necesară în momentul în care observați că radiatoarele nu se mai încălzesc așa cum trebuie.
Când și de ce trebuie făcută aerisirea caloriferelor
De regulă, aerisirea caloriferelor trebuie făcută anual înainte de sezonul rece, la câteva zile după ce instalația de încălzire a fost a fost pornita, dacă este vorba de sisteme proprii de încălzire. În cazul caloriferelor racordate la sistemul de termoficare centralizat, aerisirea caloriferelor se poate face în momentul încărcării sistemului cu agent, când au loc probe la sistemul de încălzire.
Totuși, aerisirea caloriferelor poate fi efectuată și mai târziu sau la nevoie, atunci când apar semne că acestea nu mai funcționează corespunzător:
- Cu cât vor scădea facturile bucureștenilor, după oprirea căldurii în calorifere. Începe perioada debranșărilor
- Preţul uriaş plătit de români ca să îngheţe în case. Facturi duble, degeaba: "Caloriferele sunt beton, apă...
- "Nu aş vrea să dea drumul la căldură, noi trăim dintr-o pensie". De teama facturilor, bucureştenii preferă să...
- Caloriferul se încălzește parțial și există porțiuni reci pe suprafața lui. De exemplu, caloriferul încălzește doar sus și este rece jos. Motivul pentru care se întâmplă acest lucru este legat de bulele de aer ce rămân în calorifer și care nu permit încălzirea în mod uniform deoarece, pe timpul verii, apa nu a mai circulat prin instalație. Ca urmare, încăperile nu mai sunt încălzite la capacitate maximă.
- Apar zgomote în interiorul caloriferelor din cauza aerului care nu a fost eliminat. Zgomotele sunt asemănătoare cu apa bolborosind.
- Au fost făcute recent reparații la centrala termica, fapt ce duce la scăderea presiunii și, în consecință, la funcționarea deficitară a sistemului de încălzire.
- Atunci când apar situațiile menționate mai sus, aerisirea caloriferelor este esențială pentru funcționarea eficientă a instalației de încălzire. Aerul se poate acumula în interiorul caloriferului de-a lungul circuitului apei, care pătrunde în calorifer prin țeava de tur din partea superioară și este evacuată prin țeava de retur din partea inferioară. Odată ce aerul se acumulează, caloriferul nu se încălzește uniform deoarece nu permite apei să circule corect și prin tot caloriferul, afectând fluxul de agent termic.
În afară de faptul că aerisirea caloriferelor ajută la buna funcționare a acestora, unul dintre principalele beneficii este legat de utilitatea economică. Mai exact, dacă există probleme și caloriferul nu se încălzește uniform, atunci acesta va trebui să funcționeze mai mult timp pentru a încălzi încăperile, iar factura la utilități va crește. Odată ce acestea au fost aerisite, agentul termic va circula prin tot caloriferul și încăperile se vor încălzi rapid.
Cum se aerisesc caloriferele din fontă, oțel sau aluminiu
Aerisirea se face indiferent de tipul materialelor din care sunt confecționate caloriferele, fie că sunt din fontă, oțel sau aluminiu. Acestea au același principiu de funcționare, iar dacă au fost efectuate reparații sau se apropie sezonul rece, aerisirea este absolut necesară. Trebuie menționat că există totuși mai multe tipuri de aerisire a caloriferelor în funcție de instalațiile de încălzire la care sunt conectate acestea, cu centrală termică individuală, sistem de încăzlire centralizat și fără aerisitor.
Cum aerisești caloriferele cu centrală termică proprie
Aerisirea caloriferelor se face cu centrala oprită. Urmează oprirea robineţilor tur şi retur. Începe cu cel tur, adică cel superior. Vei face asta ca să nu crească presiunea în calorifer. Apoi opreşte robinetul de retur, adica cel inferior. Astfel ai oprit alimentarea cu apă. În cazul robineţilor cu cap termostat, urmăreşte gradaţia pentru a-i opri.
Pune sub calorifer, adica sub aerisitor, un vas pentru colectarea apei şi apoi deschide robinetul de aerisire cu cheia sau şurubelniţa. Apa va ieşi din calorifer, împreună cu aerul şi va curge întrerupt din această cauză. Apoi, deschide treptat şi robinetul de retur, pentru a elibera presiunea. Când apa curge lin, înseamnă că aerul a fost eliminat în întregime. Urmează să închizi robinetul de aerisire pentru a echilibra presiunea. La final deschide şi robinetul de tur la maximum.
Pentru etapa de testare trebuie să dai drumul din nou la centrală. Verifică dacă există scurgeri şi dacă acum caloriferele se încălzesc în mod uniform. Când centrala este oprită, presiunea din instalaţie trebuie să fie de 1,5 bari.
Cum aerisești caloriferele de la sistemul de încălzire centralizat
În cazul în care caloriferele tale sunt legate la un sistem de încălzire centralizat, ai doua variante prin care le poţi aerisi. Fie rogi administratorul sau responsabilul de la bloc să deschidă robineţii de la capătul coloanei, fie faci o solicitare către furnizorul de agent termic. În al doilea caz vei suporta şi costurile aferente.
Cum aerisești caloriferele fără aerisitor
Există și situații când, în cazul caloriferelor care sunt legate la sistemul de încălzire centralizat, să nu existe aerisitor, cum sunt caloriferele vechi, din fontă. Și în cazul acesta trebuie făcută o solicitare la furnizorul de agent termic și administrație, însă costurile sunt destul de mari. Chiar dacă procedura este asemănătoare cu cea detaliată mai sus, consumul de apă este ridicat.
Totuși, dacă este vorba de un singur calorifer care nu se încălzește uniform, poți apela la următoarea soluție. Înfășoară o cârpă în jurul piuliței olandeze și slăbește-o. Cârpa va colecta apa care este evacuată din calorifer. Odată ce iese aerul, poți strânge la loc piulița.
Aerisirea caloriferelor este operațiunea care nu doar că ajută la buna funcționare a sistemului de încălzire, ci și la obținerea unui randament mai bun. Cu alte cuvinte, caloriferele aerisite consumă mai puțin, iar costurile pentru încălzirea locuinței scad. Iar dacă sunt aerisite în mod constant, crește și durata de viață a acestora.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰