Video Cazul medicului rezident Vlad Marinescu, care și-a pus capăt zilelor la 28 de ani. S-ar fi sinucis cu o substanță folosită în ATI
Coronavirusul afectează grav nu doar pacienţii, ci şi medicii care îi tratează. Un tânăr medic din Timişoara s-a sinucis, după ce ar fi fost extenuat fizic şi emoţional de lunile lucrate în secţia ATI pentru bolnavii Covid de la Spitalul Judeţean. Vicepreşedintele Societăţii Române de Anestezie Terapie Intensivă, doctorul Dorel Săndesc, spune că toate cadrele medicale sunt epuizate şi pot să clacheze oricând.
- Tânărul medic și-ar fi injectat o substanță folosită în ATI
- Rezidentul de 28 de ani, care a absolvit facultatea de Medicină ca şef de promoţie, a lucrat o perioadă în zona roşie a Spitalului Judeţean din Timișoara
Medicul Vlad Marinescu a fost găsit inconştient aseară, chiar de mama sa, în apartamentul acestuia din Timişoasa. Femeia a sunat imediat după ajutor şi s-a rugat până în ultimul moment că băiatul îi va fi salvat. A fost însă prea târziu.
Tânărul medic și-ar fi injectat o substanță folosită în ATI
Chiar dacă, oficial, cauza decesului nu a fost stabilită, tânărul doctor şi-ar fi injectat o doză mare dintr-o substanţă folosită chiar în secţia în care lucra.
Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara: ”Noi, ca şi colectiv al spitalului, ne exprimăm nu doar regretul, ci şi condoleanţele pentru familiei acestui domn doctor. Este o situaţie care poate fi atribuită stresului imens la care sunt supuși medicii în această perioadă”.
Rezidentul Vlad Marinescu a absolvit Medicina ca șef de promoție
Rezidentul de numai 28 de ani, care a absolvit facultatea de medicină ca şef de promoţie, a lucrat o perioadă în zona roşie a spitalului judeţean. A fost martor la suferinţa zilnică a pacienţilor cu noul coronavirus. După o vreme, a fost transferat în ATI-ul în care nu se aflau bolnavi infectaţi cu noul coronavirus.
Colegii de la spital au aprins lumânări în memoria tânărului medic rezident
Pe holul spitalului, în semn de recunoştinţă, personalul medical a aprins lumânări lângă o fotografie a sa.
Dr. Dorel Săndesc, vicepreşedintele Societăţii Romane de ATI: ”Suntem profesia, ATI-ul, dintre toate profesiile din lume, cu cel mai mare procentaj pe tentative de suicid, toxicomanii şi depresii. Toate determinate de specificul teribil al acestei profesii”
Medicii sunt depresivi și extenuaţi
Astăzi, Spitalul de Boli Infecțioase "Dr. Victor Babeș" din Timișoara a publicat rezultate unui studiu intern, cu privire la nivelul de extenuare al cadrelor medicale.
Medicii, asistentele, infirmierele şi brancardierii sunt copleşiţi de situaţia prin care trec. Oboseala fizică şi emoţională este resimţită de mai bine de jumătate dintre ei, în timp ce o treime manifestă anxietate.
Dr. Virgil Musta, medic Spitalul Victor Babeş: ”Nu e uşor să vezi că-ţi pierzi din propria familie, că nu reuşeşti să salvezi vieţi, că sunt drame familiale pe care noi le trăim, aici cu pacienţii noştri”.
Personalul spitalului beneficiază de tratament psihoterapeutic, iar conducerea spune că a început, deja, să ia măsuri. Medicii şi asistentele vor primi mai multe zile libere, iar periodic vor participa la întâlniri de grup, care ar trebui să sudeze relaţiile personale şi să ofere sprijin moral.
Situaţia de la Timişoara se poate vedea, însă, cu ochiul liber în toate spitalele ţării. Cu studiu sau nu, medicii acuză oboseală extremă şi extenuare emoţională.
Dr. Andrei Cuibari, medic Spitalul M. Balș: ”S-a manifestat cu o stare de insomnie şi poate o stare de nervozitate. În special în relaţia familială”.
Conducerea Spitalului Victor Babeş a trimis rezultatele studiului intern şi Ministerului Sănătăţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰