Cea mai amplă vizită externă a familiei regale a României din 2017. Fiica regelui Mihai, principesa Margareta, s-a întâlnit cu regele Iordaniei
Fiica Regelui Mihai, principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și principele Radu se află într-o vizită în Iordania.
Fiica Regelui Mihai, principesa moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei, și principele Radu se află într-o vizită în Iordania, cea mai amplă vizită externă a Familiei Regale a României din anul 2017.
Altețele Lor Regale au fost întâmpinate de Alteța Sa Regală Principesa Muna Al-Hussein, mama suveranului hașemit, și de ambasadorul României în Iordania, Excelența Sa domnul Nicolae Comănescu.
Custodele Coroanei și Principele Radu sunt însoțiți în vizita din Iordania de un grup de rectori ai universităților din România, condus de profesorul universitar Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliul Național al Rectorilor, de secretarul de Stat din Ministerul Educației, dl Gigel Paraschiv, de președintele Comitetului Sportiv și Olimpic Român, dl Mihai Covaliu, precum și de directorul executiv al Crucii Roșii Române, dl Ioan Silviu Lefter.
Principesa Margareta și principele Radu și-au început luni, 9 octombrie, programul oficial al vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei.
În prima zi, fiica Regelui Mihai a vizitat Centrul Național de Oncologie “Regele Hussein” unde Alteţa Sa Regală a fost primită de Principesa Ghida Talal, Preşedinta Centrului.
Instituția medicală, fondată în orașul Amman cu ani în urmă, are astăzi una dintre cele mai avansate tehnologii în tratarea și cercetarea cancerului din întreaga regiune a Orientului Apropiat.
De asemenea, familia regală a vizitat Comitetul Olimpic iordanian. În România, Comitetul Sportiv și Olimpic se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Regelui Mihai I.
În cursul zilei de marți, după o vizită la Comitetul Național Paralimpic al Iordaniei și la Consiliul Iordanian de Asistență Medicală, principesa Margareta și principele Radu au vizitat, împreună cu întreaga delegație universitară, cimitirul regal din Amman, unde s-au recules la mormântul Regelui Hussein al Iordaniei, precum și la mormântul fondatorului statului iordanian, Regele Abdullah I.
În cursul după-amiezii, Alteța Sa Regală principesa Margareta s-a întâlnit la Amman cu Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea, întâlnirea având un caracter privat.
Pentru ziua de miercuri, Custodele Coroanei și principele Radu au programat o recepție la Ambasada României la Amman, după care vor vizita orașele Irbid și Zarqa, unde vor avea întâlniri cu membrii Familiei Regale hașemite, cu membri ai Guvernului, cu personalități din învățământul universitar, din mediul economic și din comunitatea românească.
Membrii Familiei Regale a României vizitează pentru a șaptea oară Iordania, după vizitele din anii 1996, 2004, 2010, 2012, 2013 și 2014. Majestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana au fost oaspeții Familiei Regale a Iordaniei în anul 1995.
În ultimele două decenii, România a fost vizitată de Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea (2005), de Alteța Sa Regală Principesa Muna, mama suveranului hașemit (2006, 2011, 2013, 2015, 2016 și 2017), precum și de Altețele Lor Regale Principele El Hassan bin Talal, Principesa Sarvath, Principele Ali și Principesa Rym.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰