O aplicaţie, cea mai nouă metodă de APĂRARE în caz de CUTREMUR!
În lipsa consolidărilor serioase în marile oraşe şi sub amininţarea unui mare cutremur, românii au o nouă metodă de apărare. Institutul de fizică a pământului a dezvoltat o aplicaţie care ar da alerta mai repede decât vechiul sistem SMS. Pentru că nu foloseşte reţelele de telefonie mobilă, ci Internetul.
În lipsa consolidărilor serioase în marile oraşe şi sub amininţarea unui mare cutremur, românii au o nouă metodă de apărare. Institutul de fizică a pământului a dezvoltat o aplicaţie care ar da alerta mai repede decât vechiul sistem SMS. Pentru că nu foloseşte reţelele de telefonie mobilă, ci Internetul.
Cu jumătate de minut înainte de aceste scene, orice utilizator al aplicaţiei va fi avertizat, susţin specialiştii de la Institutul de Fizică a Pământului.
Practic, dacă un seism are loc în zona Vrancea, imediat ce senzorii de cutremur detectează mişcarea, telefoanele abonaţilor primesc alertele.
Aproximativ 2.000 de persoane sunt deja abonate la aplicaţia dezvoltată de Institutul Naţional de Fizică a Pământului, iar în momentul în care avertizările ajung la specialişti, alertele vin şi pe telefon cu informaţii privind magnitudinea cutremurului.
- ROMÂNI surprinşi de CUTREMURUL DEVASTATOR, în Grecia şi Turcia. MĂRTURII DIN INFERN!
- La 10 luni de la cutremurul din Amatrice, o româncă şi un italian au făcut prima nuntă din oraş de după...
- ANUNŢUL CARE DĂ FIORI! Primarul insulei greceşti Kos a dezvăluit naţionalitatea celor doi turişti morţi în...
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Luând în calcul că unda de propagare are o viteză medie de 8 kilometri pe secundă, cu cât utilizatorul este mai departe de zona în care s-a produs cutremurul, cu atât va avea mai mult timp la dispoziţie.
"Pentru utilizatorii aflati în Bucureşti, este vorba de 25 de secunde. În principiu, timpul de alertare poate fi mai mare, în funcţie de adâncimea cutremurului. Se poate, deci, ca timpul de alertare sa fie mai mare.", spune Alexandru Mărmureanu, şeful laboratorului reţea seismică naţională.
Aplicaţia este gratuită.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰