Cel mai recent studiu spune adevărul despre TUTUN! Ce afecţiune ar putea trata
Un ingredient cheie folosit în chimioterapie, care se găseşte în mod natural într-o plantă ce creşte în Himalaya, poate fi obţinut cu ajutorul tutunului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Standford din California, SUA
Un ingredient cheie folosit în chimioterapie, care se găseşte în mod natural într-o plantă ce creşte în Himalaya, poate fi obţinut cu ajutorul tutunului, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Standford din California, SUA
Etoposidul este un medicament folosit în chimioterapie, în cazul cancerelor pulmonare, ovariene, testiculare, precum şi în limfom. Etoposidul nu poate fi obţinut fără un ingredient cheie, numit podofilotoxina, găsită în mod natural într-o plantă din Himalaya, Sinopodophyllum hexandrum, care însă creşte lent şi se găseşte destul de greu, potrivit DailyMail.co.uk.
Cercetătorii americani au reuşit, cu ajutorul ingineriei genetice, să modifice plantă de tutun - nicotiana benthamiana - pentru a crea un nou extract ce poate fi folosit pentru a obţine etoposidul. Specialiştii s-au concentrat asupra a patru gene din plantă de tutun, cunoscute ca fiind implicate în producţia de podofilotoxina, apoi au analizat datele plantei pentru a identifica gene similare.
Ulterior au manipulat plantă de tutun pentru a activa noi gene şi au identificat compuşii rezultaţi în ţesutul frunzelor. În total, autorii au identificat şase noi gene, care, combinate cu cele patru iniţiale, au produs un nou ingredient pentru etoposid, desmetil-epipodofilotoxina.
Cercetătorii spun că noul ingredient cheie este mai eficient decât cel obţinut din planta Sinopodophyllum hexandrum.
Autorii studiului, publicat în revista Science, au pus la punct metodă prin care poate fi recreat acest ingredient cheie în tutun, în speranţa că vor putea aplica procedura şi în cazul altor plante şi a obţine apoi medicamente anticancer mai performante.
CITEŞTE ŞI Atenţie, fumători! Ţigările CONTRAFĂCUTE vă pun viaţa în pericol. NU conţin TUTUN
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰