Antena Meniu Search
x

Cele mai impresionante reacții ale unor preoți: „Am fost și eu la concerte rock!”

Capii Bisericii Ortodoxe Române au fost criticați pentru că nu au avut o reacție imediată și nu au fost aproape de oamenii care au avut de suferit după tragedia din clubul Colectiv

Capii Bisericii Ortodoxe Române au fost criticați pentru că nu au avut o reacție imediată și nu au fost aproape de oamenii care au avut de suferit după tragedia din clubul Colectiv. Mai mult, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, a avut ieri o reacție care a provocat o uriașă dezamăgire printre români. Acesta a spus că „preotul nu putea veni neinvitat”.

Însă atitudinea șefilor BOR nu a fost împărtășită de toți preoții. Iată două exemple care au devenit virale pe rețelele de socializare.

Preotul Ioan Florin Florescu este unul dintre cei mai respectați din diaspora. A emigrat în Scoția în 2011 împreună cu familia. În 2014, a scris pe blogul său un mesaj în care critica susținerea fățișă a Bisericii Ortodoxe Române a lui Victor Ponta, în campania electorală pentru prezidențiale din 2014.

Iată ce a scris Ioan Florin Florescu, după tragedia din clubul Colectiv:

M-am jucat toată copilăria mea, la ţară, cu bostani scobiţi, cărora le făceam din fasole dinţi de schelet. Fără să am habar că asta se chema „halloween”. M-am jucat, fără să ştiu de halloween, şi când am crescut mare şi scobeam dovlecii împreună cu fetele mele, făcându-ne felinare cu care să o speriem pe mama când vine de la serviciu. Nu am ştiut că le atrăgeam moartea, aşa cum, uite, aflu astăzi de la părintele Savatie, care ştie mai bine cum stă treaba cu bostanii şi simbolurile.

„Joaca de-a bostanii este un joc de-a moartea, măi copii, jucaţi-vă de-a lumina.” Nu m-am jucat de-a lumina, când eram copil, pentru că nici nu auzisem de jocul ăsta. Ce copil se joacă de-a lumina? Părintele însuşi era copil atunci şi pesemne se juca şi el, ca toţi băieţii mei din cartier, de-a moartea: de-a nemţii, de-a hoţii şi vardiştii, de-a raţele şi vânătorii, cowboii şi indienii. Nu a murit nimeni din asta, doar, mai târziu, unul dintre tovarăşii mei de joacă a murit împuşcat la revoluţie, lângă Buzău, militar în termen. Dar eu cred că alţi demoni l-au omorât, nu bostanii copilăriei.

Am fost şi la concerte de rock când eram tânăr, apoi a trebuit să o las pe fiică-mea să meargă, ba i-am cumpărat chitară electrică şi tobe, până s-a plictisit de rock şi a început să cânte la pian. Astăzi e studentă la drept şi are în camera ei de la cămin o cutiuţă cu moaşte de sfinţi primite din muntele Athos. Le-a adus din ţară şi le-a purtat peste tot cu ea. Nu m-am gândit niciodată că fata mea ar fi putut să ardă de vie la un concert de rock sau pentru că s-a jucat cu bostanii, abia acum am aflat de la părintele Savatie că i se putea trage asta. Părintele nu are copii, dar are, aşa, ca prietenii lui Iov, explicaţii adânci pentru moartea copiilor şi definiţii subtile pentru Dumnezeu. Uneori e bine să nu ai copii. Eu nu ştiu în ce minţi aş mai fi fost acum dacă copilul meu ar fi murit ars de viu”, spune preotul Florescu, pe blogul său, unde puteți citi integral acest text.

Într-o altă postare, imediat după aflarea veștii tragediei, părintele Florescu spunea că „nu artificiile au incendiat clubul din București, artificii se aprind în toate cluburile lumii, ci șpaga și nesimțirea funcționarilor statului. […] Șpaga este forma elementară de viață a statului român, plasma care curge în venele instituțiilor sale și hrănește sistemul de la cap până la ultimele capilare, care sug și ele ce mai ramâne. […]

Statul român este autorul moral al catastrofei din clubul bucureștean și, ca orice criminal, se întoarce primul la locul faptei și declară doliu național, ca să ne arate că-i pasă. De fotolii și de girofaruri îi pasă, pentru că de morți îi pasă cât i-a păsat ministrului Oprea care a trecut pușca pe lângă cadavrul polițistului căzut la datorie.

Celălalt preot care a atras aprecieri de la mii de oameni pe rețelele de socializare se numește Vlad Andrei Cruciatu. Iată mesajul său postat pe Facebook:

„Ultimele evenimente, oricât de tragice ca dimensiuni ar fi, nu mă pot întrista mai mult decât atitudinea unor creștini ortodocși, și nu numai. Batjocoresc fără nici un pic de rușine moartea groaznică a unor oameni. Indiferent cine ar fi acei oameni, ce au făcut, un bun creștin nu se poate bucura grotesc de moartea unor ființe, unor creații ale Domnului.

Nu știu acum cine-s mai răi, cei care-și pun măști cu demoni, ori cei care se comportă ca niște demoni, tot având pe Dumnezeu în cuvinte. Cine-s mai răi? Cei ce sărbătoresc Halloween-ul sau cei aruncă cu dispreț și batjocoră în moartea unor oameni, profitând de tragedie să-și exprime propriile idei. Indiferent pentru ce militezi, astăzi trebuie să învățăm să ne apropiem aproapele, să fim oameni, înainte de toate. Este un comportament nerușinat și josnic! Să ne rugăm pentru cei plecați dintre noi, nu să-i judecăm noi, pământenii!”

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Cele mai impresionante reacții ale unor preoți: „Am fost și eu la concerte rock!”