Video Claudia Ghiorghiță, profesoara model care a obţinut mese calde în şcoli, rechizite şi sprijin pentru elevii din comunităţile defavorizate
A mai rămas puţin până când vom afla cine sunt cei trei câştigători ai concursului naţional "Liga Profesorilor Excepţionali". Astăzi o vom cunoaşte pe Claudia Violeta Ghiorghiță. Profesoara a obținut finanțări pentru a reduce abandonul școlar, oferind mese calde, cursuri remediale, pregătire pentru Evaluarea Națională, activități extrașcolare, excursii și rechizite.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Claudia Violeta Ghiorghița este, de trei ani, directorul Liceului Teoretic Amărăștii de Jos din județul Dolj. Continuă să predea şi la ore, pentru că nu vrea să stea departe de elevi. Este considerată de aceştia, dar şi de colegi, un profesor dedicat și un lider ce inspiră.
Exemplu pentru elevii de la clasă
"Doamna este o ființă foarte înțelegătoare, blândă, unde nu înțelegem, ne ajută. Ne explică ca să înțelegem mai ușor istoria. Mie mi se pare o doamnă foarte înțelegătoare", mărturiseşte un elev.
"Alături de doamna puteam să dezbatem și diverse probleme atât noi la colectiv cât și ca elevi. Doamna îmi este un exemplu. Eu vreau să urmez cariera de profesor și o am ca exemplu atât prin modul în care explică cât și prin modul în care se comportă cu elevii și relația pe care și-o creează cu aceștia", adaugă un alt elev.
- Maria Isabela Miron, profesor de nota 10 la Colegiul "Al. I. Cuza" din Galați. Devotamentul pentru educaţie i-a...
- Ioana Diaconu, profesoara care a reuşit să aducă dragostea de carte într-un sat din România
- Maria Petrescu, profesoara care insuflă copiilor dragostea pentru literatură. Una dintre elevele sale a scris deja...
"Performanță nu este doar când cuantificăm niște rezultate foarte bune și atunci când ținem loc și de familii. În situația în care părinții sunt plecați la muncă, atunci când înțeleg, îi facem să înțeleagă prin învățarea centrată pe elev că e mai important să vină la școală decât să petreacă timpul și să își consume energia aiurea", spune Aurora Ene, învățătoare.
Coordonatoarea unei şcoli dintr-o comunitate rromă
Claudia Violeta Ghiorghița coordonează și activitățile educaționale ale Școlii Ocolna, situată la 9 km distanță, într-o comunitate de etnie rromă. Elevii de la Școala Ocolna se confruntă cu lipsa resurselor, părinți plecați în străinătate și condiții de trai precare. Proiectul "A doua Șansă", inițiat de profesoară, a ajutat 51 de persoane din Ocolna să finalizeze studiile gimnaziale.
"Pentru ei este dificil să se integreze pentru că fac parte din categoria elevilor defavorizați. Suntem într-o zonă marginalizată. În atlasul zonelor marginalizate suntem undeva la nivelul patru, așa că noi prin tot ceea ce facem încercăm să le deschidem posibilități multiple de a se integra și de a nu simți aceste diferențe din punct de vedere etnic, cultural, social", povesteşte Claudia Ghiorghiţă.
Directoarea a atras fonduri pentru renovarea grădiniței și a obținut donații de cărți pentru elevi. An de an, ea obține rezultate remarcabile la olimpiadele școlare, demonstrând dedicarea și eficiența sa în educație. Pentru copiii din localităţile pe care le coordonează s-a luptat să obţină finanţări care să o ajute să le îmbunătăţescă viaţa. Şi pare că niciodată nu oboseşte să facă asta.
"Proiectul cel mai de suflet nu poate fi doar unu sunt toate începând cu proiectele din 2017 de educație parentală pentru părinții copiilor, proiectele privind combaterea violenței, proiectele de after school pe care le-am început împreună cu ale mele colege de la Școala Ocolna, proiectele din cadrul Clubului Cels, proiectele din cadrul strategiei naționale de acțiune comunitară, proiectul acesta pe care îl desfășurăm prin proiectul de combatere a abandonului", ne spune Claudia Violeta Ghiorghița.
Ca finalistă a campaniei "Liga Profesorilor Excepționali", Claudia Violeta Ghiorghița nu doar că primește o recunoaștere binemeritată pentru eforturile sale, dar servește și ca model inspirațional pentru cadrele didactice din întreaga țară. Demonstrează că, prin pasiune, inovație și implicare, orice obstacol poate fi depășit, iar educația poate deveni un pilon esențial în formarea generațiilor viitoare. Claudia Violeta Ghiorghița, dar și ceilalți profesori finaliști, vor fi recunoscuți și premiați astăzi în cadrul Galei Profesorilor Excepționali.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰