Antena Meniu Search
x

Video Comuna Mălini, din judeţul Suceava, a devenit staţiune turistică

Iubitorii muntelui au la dispoziţie o nouă destinaţie de vacanţă. Comuna Mălini din judeţul Suceava a intrat în rândul staţiunilor turistice din România. Localitatea se laudă cu o ofertă bogată pentru toţi vizitatorii. Pe lângă priveliştea montană de vis şi aerul curat, turiştii sunt ademeniţi şi cu mâncarea tradiţională moldovenească. 

Andreea Petrescu
de Andreea Petrescu

la 29.03.2021, 08:59

Vezi și
  • Localitatea Mălini a obţinut 245 de puncte în încercarea de a deveni staţiune turistică.

Aflată în apropierea Munţilor Stânişoară, noua staţiune turistică oferă o privelişte ca în basme şi posibilităţi nenumărate de distracţie, mai ales pentru amatorii de senzaţii tari.

Indiferent de vreme, o plimbare cu ATV-ul se poate face la Mălini, pentru că în zonă sunt două trasee. Unul de aproximativ o oră, care duce pe Dealul Pojorâtei, iar altul de aproximativ două ore şi jumătate care ajunge până pe Crucea Talienilor. Pe lângă plimbările cu ATV-ul, turiştii care ajung aici se pot da cu tiroliana sau pot încerca pista de bull-karting, dar opţiuni sunt şi pentru cei mai puţin curajoşi.

Ceea ce îi atrage pe turişti în Mălini este de departe gastronomia locală, iar la mare căutare sunt bineînţeles preparatele tradiţionale.

Nicoleta Nistor, bucătar: Aici avem un cocoşel, un pui la ceaun, aşa îi spunem noi, un sos de usturoi, mămăliguţă cu unt. Aici avem coaste cu cartofi ţărăneşti, cu dulceaţă de ardei iute. Facem plăcinte, cozonaci, papanaşi, toate naturale, fără aditivi.

Pe acelaşi subiect

Alte patru localităţi, în afară de Mălini, au devenit staţiuni turistice

Turiştii au la dispoziţie peste 300 de locuri de cazare în toată staţiunea, clasificate de la două la patru margarete.

Georgiana Norocel, reprezentant pensiune: Preţul unei camere este 290 de lei, iar apartamentul este de 390 de lei, în care avem inclus micul dejun şi accesul la piscină.

Atestarea comunei Mălini ca staţiune turistică de interes local s-a făcut printr-o Hotărâre de Guvern publicată la sfârşitul săptămânii trecute.

Mirela Roșca, reprezentat turism Primăria Mălini: Am depus la Ministerul Turismului o documentaţie, unde a trebuit să îndeplinim anumite criterii. Punctajul minim era de 90 de puncte, iar noi în total am avut 245 de puncte.

Alături de Mălini, au fost recunoscute ca staţiuni turistice comuna suceveană Frumosul şi ale trei localităţi din Bihor şi din Bistriţa-Năsăud. În total, în România sunt atestate 52 de staţiuni turistice de interes naţional şi 95 de interes local.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri sociale » Comuna Mălini, din judeţul Suceava, a devenit staţiune turistică