Congresul Internațional de Longevitate: Cum poate fi influențată îmbătrânirea biologică
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Doi oameni pot avea aceeași vârstă în buletin și organisme foarte diferite. La 50 de ani, celulele, țesuturile și riscul de boală pot fi chiar la zeci de ani distanță din punct de vedere biologic. Aceasta este una dintre ideile discutate azi, 24 septemebrie, la Congresul Internațional de Longevitate, organizat la București de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Primele intervenții ale zilei, susținute de Patrick Paine, cercetător la Harvard Medical School, și Dr. Ravi Kumar Chaudhary, Senior Scientist la Government Institute of Medical Sciences din India, au atins zona în care cercetarea longevității încearcă să depășească simpla observație a îmbătrânirii și să înțeleagă dacă unele dintre procesele sale pot fi modificate.
Pe scena Congresului Internațional de Longevitate, Patrick Paine, cercetător la Harvard Medical School, aduce în prim-plan una dintre cele mai promițătoare direcții experimentale ale domeniului: reprogramarea celulară parțială. Cercetările sale explorează posibilitatea de a reduce unele dintre semnele îmbătrânirii în celulele mature, fără ca acestea să-și piardă identitatea și funcția, folosind inclusiv compuși chimici, microARN-uri, peptide și inteligență artificială.
„Vârsta cronologică este calendarul. Vârsta biologică este starea”, sintetizează Ravi Kumar Chaudhary. Problema centrală, în acest moment, nu este doar prelungirea vieții, ci păstrarea cât mai mult timp a funcției, rezistenței și identității celulelor.
Una dintre direcțiile prezentate este reprogramarea celulară. Cercetările încearcă să afle dacă anumite celule îmbătrânite pot fi aduse într-o stare biologică mai tânără fără să își piardă rolul în organism. Este o diferență esențială: o resetare prea profundă poate face celula să își piardă identitatea, în timp ce reprogramarea parțială urmărește recuperarea unor funcții asociate tinereții fără această pierdere.
Există deja rezultate experimentale care au dus cercetarea mai aproape de medicina clinică. Experimente pe animale au arătat că reprogramarea epigenetică poate îmbunătăți regenerarea unor țesuturi, iar în cazul retinei au fost raportate recuperări ale funcției la șoareci vârstnici. Un studiu clinic de fază I, ER-100, testează acum la oameni o formă controlată de reprogramare epigenetică pentru afecțiuni ale nervului optic. Primul pacient a primit tratamentul în iunie 2026, iar obiectivul principal este, pentru moment, evaluarea siguranței și tolerabilității intervenției.
Dar înainte de a vorbi despre „întinerire”, cercetătorii au nevoie de un răspuns la o întrebare de bază: cum măsori dacă organismul chiar a devenit biologic mai tânăr?
„Resetarea vârstei presupune măsurarea corectă vârstei”, este una dintre ideile centrale prezentate astăzi. Ceasurile epigenetice, analizele transcriptomului și proteomului, inflamația, senescența celulară și funcția reală a țesuturilor trebuie privite împreună. O valoare mai bună a unui singur biomarker nu demonstrează, singură, întinerirea organismului.
Aceasta este și linia de demarcație dintre promisiune și medicină: orice intervenție trebuie să demonstreze că este sigură, că păstrează identitatea celulelor și că produce o îmbunătățire reală a funcției organismului.
Congresul Internațional de Longevitate continuă astăzi cu intervențiile tuturor cercetătorilor invitați.
