Contrabandiştii de ţigări trag a pagubă
Speriaţi de preţul tot mai mare al pachetului de ţigări, fumătorii cumpără marfă de contrabndă de la colţul străzii.Puţini sunt cei care se gândesc la riscurile la care se expun şi mai puţini sunt preocupaţi de faptul că marfa este ilegală
Speriaţi de preţul tot mai mare al pachetului de ţigări, fumătorii cumpără marfă de contrabndă de la colţul străzii. Puţini sunt cei care se gândesc la riscurile la care se expun şi mai puţini sunt preocupaţi de faptul că marfa este ilegală
Aşa că evaziunea creşte de la an la an cu toate eforturile depuse de autorităţi de a controla fenomenul. O dovedesc şi reporterii Observator cu ajutorul camerei ascunse.
Mulţi români o fac. Întâi încearcă. Apoi devin clienţi fideli. Preţul e cu 30% mai mic. Aşa că o marcă internaţională care costă cu timbru fiscal românesc 15 lei, pe sub mână se vinde cu numai 10. Nu se gândesc însă că pun umărul la evaziunea fiscală. Numai anul trecut bugetul a pierdut 500 milioane de euro. Iar ţigările de contrabandă vin din toate zările. Cele mai multe din spaţiul fostei Iugoslavii, din Moldova şi din Ucraina. În aceste ţări, un pachet cumpărat legal costă 3 lei, adică de 5, 6 ori mai puţin decât în România. Aşa că motivaţia contrabandiştilor este cât se poate de puternică.
Când vameşii reuşesc să prindă un transport clandestin, ţigările ajung la tocat.
Producătorii spun că accelerarea ritmului de creştere a accizei a stimulat creşterea pieţei negre. Industria tutunului este al doilea contributor la bugetul de stat, după industria petrolieră. Anul trecut cifra încasată de stat a fost de 2,7 miliarde de euro.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰