Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Controale fulger în cluburile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Patru unităţi au fost închise temporar şi sancţionate cu amenzi usturătoare

Controalele inopinate realizate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în cluburi, discoteci şi săli de evenimente care reunesc un număr mare de persoane au dus la suspendarea activităţii şi amendarea a patru agenţi economici care administrează cluburi, sancţiunile fiind aplicate pentru "încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu prin depăşirea numărului de utilizatori", potrivit News.

de Redactia Observator

la 13.11.2022 , 15:13

Tineri în club Patru cluburi din ţară au fost închise pentru 60 de zile, în urma verificărilor - Shutterstock

Reprezentanţii IGSU au făcut, în ultimele două zile, controale neanunţate în Bucureşti şi în judeţele Cluj şi Iaşi.

"Am solicitat colegilor din cadrul ISGU să organizeze ample acţiuni de verificare în ce priveşte zonele cu aglomerări mari de persoane, cum ar fi discoteci, cluburi, săli de evenimente. Am urmărit două aspecte principale, fără să ne limităm la ele, primul fiind excederea numărului persoane aflate în interior comparativ cu numărul permis în documentele amplasamentului, al doilea fiind accesibilitatea neîngrădită la ieşirile de urgenţă", a anunţat, duminică după amiază, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat

Acesta a subliniat că "prevenirea rămâne cea mai bună soluţie şi cea mai puţin costisitoare când vine vorba despre situaţiile de urgenţă", el subliniind că aceasta poate reduce riscurile şi expunerea oamenilor la pericol. 

Articolul continuă după reclamă

Patru cluburi din ţară au fost închise temporar 

Pe acelaşi subiect

"Au fost controlate 40 de obiective. În urma acţiunii, la patru dintre aceste obiective, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu prin depăşirea numărului de utilizatori a fost aplicată amendă în valoare de 100.000 de lei ca sancţiune principală şi sancţiunea complementară de oprire a funcţionării pentru o perioadă de 60 de zile, sancţiune prevăzută de Legea 307 privind apărarea împotriva incendiilor", a declarat, la rândul său, generalul de brigadă Benone Duduc, adjunct al inspectorului general al IGSU.

Duduc a precizat că trei dintre cele patru obiective controlate funcţionează în municipiul Iaşi, al patrulea fiind situat în Bucureşti. La acestea au fost constatate probleme cu privire la numărul de persoane primite în interior, dar şi cu privire la asigurarea căilor de evacuare în caz de urgenţă. 

Un al cincilea club cu suprafaţă mai mică de 200 de metri pătraţi a primit amendă de 50.000 de lei pentru că avea autorizaţia de securitate la incendiu expirată, dar şi pentru că administratorul a permis accesul, într-un spaţiu situat la subsol, cu o singură ieşire, al unui număr aproape dublu de persoane faţă de cel avizat. Clubul nu poate fi închis, având suprafaţă de sub 200 de metri pătraţi, legea prevăzând suspendarea activităţii pentru spaţiile care depăşesc această suprafaţă. 

Un alt club din Capitală a fost amendat cu 30.000 de lei pentru depăşirea numărului de utilizatori, însă acesta nu era cu peste 10% mai mare decât cel avizat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Controale fulger în cluburile din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Patru unităţi au fost închise temporar şi sancţionate cu amenzi usturătoare