Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Corespondenţă Observator de la Ierusalim în Vinerea Mare: mii de oameni au refăcut Drumul Crucii

Este Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor. Oricum i-am spune, e ziua cea mai tristă pentru lumea creştină. Dar şi prilejul să ne amintim că Dumnezeu ne iubeşte. Sacrificiul lui Isus a fost azi retrăit acolo unde s-a întâmplat acum mai bine de 2000 de ani. La Ierusalim, mii de oameni au refăcut Drumul Crucii, iar o echipă Observator a fost martora scenelor emoţionante. 

de Mădălina Iacob

la 14.04.2023 , 19:16

Se spune că fiecare om are o cruce de dus. Oricât de grea sau de mare ar fi, aici, pe dealul Golgotei, simţi că nu o duci singur. 

Femeie: Înaintea crucii Mântuitorului pui crucea ta şi în momentul ăsta îţi doreşti să mergi pe calea mântuirii. 

Reporter: Ce vă face să veniţi în fiecare an?

Vezi și

Femeie: Dragostea de Dumnezeu. Credinţa şi iubirea.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Pentru ce vă rugaţi?

Femeie: Pentru toţi. 

Credincioşi din toată lumea retrăiesc la Ierusalim patimile Domnului

Credincioşi din toată lumea retrăiesc la Ierusalim patimile Domnului. După două milenii, amintirea zilei în care Iisus a fost judecat, condamnat şi apoi răstignit, atinge inimile oamenilor. 

Femeie: Eu sunt de 23 de ani în Israel. Deci în fiecare an particip la sărbătorile Paştelui şi de fiecare dată trăiesc cu aceeaşi emoţie ca la început. 

Maica Singlitichia: Eu locuiesc la închisoare sfântului Petru, o mânăstire grecească chiar pe drumul crucii. În fiecare zi ca să vin la Sfântul Mormânt, la slujbe, fac în fiecare zi drumul crucii. Pentru mine, e un drum obişnuit, cum s-ar spune. Mai greu la urcare, mai uşor la coborâre. 

Drumul spre lumină şerpuieşte pe aleile înguste din cetatea veche a Ierusalimului. Pelerinii se roagă şi plâng, urcând spre Golgota. 

Mădălina Iacob, reporter Observator: Drumul crucii are 14 opriri. Sunt locurile în care a căzut Mântuitorul. Astăzi, mii de credincioşi refac acum Via Dolorosa şi fac tot atâtea popasuri. Poartă simbolic cruci în mâini şi spun rugăciuni inclusiv în limba română.

După drumul Crucii, pelerinii aşteaptă cel mai mare miracol: învierea

Maica Singlitichia: Începe de la Pretoriu, este închisoarea unde a stat Mântuitorul în butuci, şi de dimineaţă a pornit pe drumul crucii... Golgota era un munte, nu era ce se vede astăzi. 

Părintele Nifon: Aici a fost răstignit, până aici a avut căderile, crucea şi căderile, patimile. În ziua de astăzi Hristos a dus păcatele lumii. A luat păcatele lumii şi le-a răstignit aici. Aici pe Golgota, dedesubt, este locul Căpăţânii, capul lui Adam. 

După drumul Crucii, pelerinii aşteaptă cel mai mare miracol: învierea. Şi lumina care se aprinde în fiecare an în mormântul sfânt. O vom primi direct de la Ierusalim, mâine noapte.  La aşezământul românesc de aici, candela e deja pregătită - aceeaşi ca în fiecare an. 

Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie o va aduce cu o aeronavă în România. 

Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie, reprezentantul Patriarhiei Române la Ierusalim: Candela ce duce sfânta lumină în românia a fost executată în argint la atelierele Patriarhiei Române. A fost lucrată în urmă cu 15 ani, atunci când s-a început această tradiţie a aducerii luminii din cetatea Ierusalimului. 

O tradiţie neîntreruptă de atunci, nici măcar de pandemie. 

Ultimele pregătiri pentru ceremonialul religios de mâine

Când în biserici răsună Prohodul, la Ierusalim se fac ultimele pregătiri pentru ceremonialul religios de mâine.

Mădălina Iacob, reporter Observator: Urmează în orele următoare motivul pentru care cu toţii, credincioşi români şi străini, suntem aici şi am ajuns cu toţii în Ierusalim, în ţara Sfântă. Mâine ajungem în biserca Sfântului Mormânt, vom intra acolo unde, după ora prânzului, urmează să se pogoare Lumina Sfântă, iar Patriarhul Ierusalimului va intra în mormânt, după ce forţele de ordine îl vor verifica, să nu aibă asupra sa nicio sursă de foc, şi după o ceremonie deosebită se va ruga înăuntru şi va aştepta să se pogoare Lumina Sfântă, ca mai apoi să iasă şi să o predea reprezentanţilor ţărilor ortodoxe care o duc către casă.

Arhimandritul Teofil Anăstăsoaie este cel care va pleca de aici către Tel Aviv, iar de acolo o aeronavă specială va pleca către România. Pe Otopeni, delegaţiile oficiale vor aştepta candela sfântă, care va pleca mai departe către Patriarhia Română, şi tot de pe Otopeni delegaţiile oficiale din ţară o vor prelua. Va pleca câte un avion către Iaşi, Timişoara, Baia Mare, un elicopter va duce Focul Sfânt la Braşov, iar la Constanţa va fi dus cu o maşină. Totul pentru ca la ora 24, atunci când preoţii vor rosti împreună "Hristos a Înviat", Lumina Sfântă să aducă şi la credincioşii care merg la slujba de Înviere.

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Corespondenţă Observator de la Ierusalim în Vinerea Mare: mii de oameni au refăcut Drumul Crucii