Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânărul arestat pentru uciderea fetei în pădurea de la Botoşani, considerat nevinovat de mama lui: "Acoperă pe cineva" (Video)

Mama adolescentului care a ucis o tânără de 18 ani la Botoşani spune că fiul ei este victimă colaterală şi că altcineva ar fi înjunghiat-o pe Petronela Mihalachi.

de Redactia Observator

la 27.04.2018 , 20:15

Se complică ancheta în cazul crimei între elevi, din Botoşani! Mama adolescentului care a ucis la 16 ani spune că fiul ei este victimă colaterală şi că altcineva ar fi înjunghiat-o pe Petronela Mihalachi. În plus, telefonul fetei de 18 ani a dispărut misterios. Elevul acuzat de omor a fost arestat, după ce şi-a recunoscut faptele.

"Şi noi putem fi victime" - este mesajul elevelor din Botoşani, după ce şi-au pierdut colega, ucisă într-o pădure de la marginea oraşului. Chiar înainte de crimă, una dintre ele a vorbit cu Petronela Mihalachi. Ciudat este că telefonul fetei nu a fost găsit de anchetatori la locul tragediei. 

"Eu am vorbit cu ea în seara aia, la 6 jumate, când am ieşit de la şcoală şi i-am zis dacă poate să-mi aducă cheia de la apartament că nu am cu ce să intru în casă. Şi ea a zis că nu-i acasă şi se grăbea", povesteşte Magdalena, colega de cameră a tinerei ucise.

Vezi și

Adolescentul acuzat de crimă a fost arestat pentru 30 de zile.

Pe acelaşi subiect

Ar fi avut discernământ, potrivit unor surse din anchetă. Din Italia, mama lui lansează o ipoteză-şoc. 

"Vreau să iasă la lumină doar adevărul. Chiar dacă trebuie să plătească vinovatul. Fiul meu nu a fost singur și probele vorbesc. Doar că nu vrea să spună cum s-a întâmplat și cine a fost cu el", a scris pe Facebook mama elevului acuzat de omor.

Dar procurorii nu iau în calcul această variantă şi îl consideră unic vinovat pe elevul de 16 ani. Tragedia putea fi prevenită, cred oamenii. Tânărul suspect a mărturisit pe Facebook că vrea să-şi spună capăt zilelor din cauza unei relaţii interzise. Dar nimeni nu i-a luat în serios mesajul.

Elevul va fi supus unei expertize psihiatrice. La audieri, va fi chemată şi iubita lui.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Tânărul arestat pentru uciderea fetei în pădurea de la Botoşani, considerat nevinovat de mama lui: "Acoperă pe cineva" (Video)