Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cristi Borcea şi-ar putea pune casa gaj ca să plătească cauţiunea de 2 milioane de lei şi să nu fie arestat

A fost o noapte albă pentru omul de afaceri Cristian Borcea. Adus de mascaţii din trupele speciale la DIICOT, milionarul a plecat liber cu o condiţie. Are de achitat două milioane de lei, dacă vrea să nu se întoarcă după gratii. Iată-l aici surprins chiar în momentul în care pleca de la Parchet.

de Redactia Observator

la 03.11.2018 , 21:17

A fost o noapte albă pentru omul de afaceri Cristian Borcea. Adus de mascaţii din trupele speciale la DIICOT, milionarul a plecat liber cu o condiţie. Are de achitat două milioane de lei, dacă vrea să nu se întoarcă după gratii. Iată-l aici surprins chiar în momentul în care pleca de la Parchet.

În dosarul în care companii cu afaceri în petrol şi energie ar fi spălat bani şi ar fi prejudiciat statul român, mai sunt 28 de afacerişti. Fiecare trebuie să achite, în doar câteva zile, cauţiuni între 50 de mii de lei şi două milioane de lei. 

După ce a stat patru ore în faţa procurorilor şi alte 12, la percheziţii, Cristian Borcea a plecat tăcut de la sediul DIICOT. Milionarul are de achitat, în termen de zece zile, o cauţiune de două milioane de lei. Altfel riscă să fie arestat. 

Vezi și

În România, topul cauţiunilor e condus de Sebastian Ghiţă, care a plătit 13 milioane de euro. Elenei Udrea, procurorii i-au cerut 5 milioane de lei. 

Surse judiciare spun că pentru a putea plăti cauţiunea de 2 milioane de lei impusă de judecatori, Cristi Borcea vrea să gajeze locuinţa din Pipera unde locuieşte împreună cu Valentina Pelinel. Somtuoasa locuinţă valorează peste un milion de euro.

Procurorii spun că fostul finanţator de la Dinamo şi alţi 28 de oameni de afaceri ar fi făcut parte dintr-o reţea care a spălat 90 de milioane de lei. 

Dmitriy Grigoryev şi Zhakenov Askar, doi cetăţeni ruşi, la vremea respectivă şefi ai unei uriaşe companii petroliere,  cu sute de benzinării în România, ar fi fost liderii grupării. Procurorii DIICOT susţin că aceştia încheiau contracte fictive cu firmele controlate de apropiaţi, inclusiv Cristian Borcea. Ulterior societăţile favorizate scoteau banii prin firme fantomă, astfel încât să nu plătească taxe şi impozite în valoare de 40 de milioane de lei.

Despre Cristian Borcea, naşul său, Gigi Becali, crede că a fost trădat de parteneri. 

În dosar apar şi numele altor milionari. Printre ei, Dumitru Cilibia, un milionar din top 300, cu afaceri tot în petrol, dar şi Oancea Augustin Constantin, cu o avere estimată la 650 de milioane de euro din livrarea de curent electric. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Cristi Borcea şi-ar putea pune casa gaj ca să plătească cauţiunea de 2 milioane de lei şi să nu fie arestat