Cristina Stancu este mama de înger. A pierdut-o pe Teodora, fiica ei de numai 11 luni
Cristina e mamă de înger. A pierdut-o pe Teodora, anul trecut după ce copila ei de numai 11 luni a fost diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic. Aceeaşi boală care a ucis luna aceasta trei bebeluşi la spitalul Marie Curie. Au trecut de atunci şapte luni, iar mama nu a flat încă ce i-a îmbolnăvit fetiţa.
Cristina e mamă de înger. A pierdut-o pe Teodora, anul trecut după ce copila ei de numai 11 luni a fost diagnosticată cu sindrom hemolitic-uremic. Aceeaşi boală care a ucis luna aceasta trei bebeluşi la spitalul Marie Curie. Au trecut de atunci şapte luni, iar mama nu a flat încă ce i-a îmbolnăvit fetiţa. Astăzi le-a transmis celorlalte familii să lupte până când cineva va răspunde pentru vieţile copiilor lor.
Cristina a pierdut-o pe Teodora în iulie, anul trecut. Fetiţa de 11 luni primise diagnosticul care a ucis luna aceasta alţi trei copii. Sindrom hemolitic-uremic. Nimeni nu i-a spus mamei atunci cât de periculoasă este boala Teodorei.
Teodorei i se blocaseră deja rinichii. A fost dusă la Bucureşti, unde lupta fetiţei cu boala a mai durat trei săptămâni. Plămânii i-au fost inundaţi cu sânge şi a făcut stop cardio-respirator.
La şapte luni de la moartea copilului ei, nicio autoritate nu i-a spus mamei ce a îmbolnăvit-o pe Teodora.
Mama bănuieşte că de vină sunt fructele pe care i le-a cumpărat fetiţei din supermarket.
Pentru părinţii ai căror copii sunt acum în spitale, îmbolnăviţi de o bacterie încă necunoscută pentru autorităţi, Cristina simte compasiune, dar şi revoltă.
Cristina a plâns astăzi şi pentru Andreea, fetiţa îngropată într-un sat din Argeş. Şi pentru Maria, al treilea deces anunţat de spitalul Marie Curie, în doar două săptămâni. Pe ea, părinţii au vegheat-o astăzi la o capelă din Piteşti.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰