Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Criza economică provocată de pandemia de coronavirus ar urma să se simtă mai agresiv din toamnă, conform specialiștilor

Toată economia respiră greu, sub presiunea coronavirusului. Zeci de mii de firme au fost închise în prima jumătate a anului şi s-au înfiinţat de două ori mai puţine firme noi, faţă de perioada similară a anului trecut. Adevărata criză o vom resimţi cu toţii la toamnă, când ajutorul statului va înceta. Între timp, antreprenorii rezistă cum pot.

de Redactia Observator

la 03.08.2020 , 23:25

  • Rata șomajului ar putea ajunge la 6,5% în acest an.

Pandemia de coronavirus a tăiat elanul antreprenorilor. Cu o economie plină de necunoscute, unii au renunţat cu totul la planurile de afaceri. Iar alţii le-au amânat pe o perioadă nedeterminată. 

În prima jumătate a anului, s-au înfiinţat doar 49 de mii de firme noi. De aproape două ori mai puţine faţă de perioada similară de anul trecut. 

Valentina Saygo, analist economic: Sunt anumite domenii de activitate și domenii conexe care nu mai realizează niciun venit. Nimeni nu se mai poate gândi la dezvoltare, toată lumea se gândește la supraviețuire.

Vezi și

Probleme sunt în toate domeniile. Experţii spun că încă nu vedem amploarea crizei economice, pentru că momentan firmele beneficiază de sprijinul statului. 

Valentina Saygo, analist economic: Avem niște plasturi puși pe niște răni adânci. În momentul în care se vor elimina toate, dar absolut toate facilitățile, pe lângă faptul că o să usture foarte tare, vom avea niște hemoragii inimaginabile. În octombrie o să se dezlănțuiască adevărata față a crizei economice. Atunci când vom asista la blocaj financiar, vom asista la executări silite, la incapacitate de plată, la insolvențe și falimente.

Într-un interviu acordat în exclusivitate Observator, economistul american Nouriel Roubini avertiza că, inevitabil, sufocarea micilor afaceri va avea efectul bulgărelui de zăpadă. 

Nouriel Roubini, economist: Trebuie să fii sigur că întreprinderile mici, afacerile mici, microîntreprinderile care sunt fără lichidităţi sau în insolvenţă, să nu ajungă la faliment. Pentru că, dacă ajung acolo, îşi vor închide activitatea, vor fi locuri de muncă pierdute permanent.

În industria HoReCa, afacerile sunt pe nisipuri mişcătoare.

Dragoș Panait, consultant HoReCa: Astăzi, proprietarii de hoteluri, de restaurante încearcă să găsească o formulă pentru a-şi ține locațiile deschise. Industria nu funcţionează, are o scădere destul de mare - undeva la 70-80 la sută.

Cu greu rezistă pe piaţă şi companiile care se bazează pe import. Despre încasări nici nu mai poate fi vorba. 

Daniela Iordache, manager companie import decorațiuni: Am aplicat pe această platformă, pe IMM Invest, și am fost respinsă. Încercăm să fim pe linia de plutire, așa cum se spune.

Iar această "linie de plutire" înseamnă, în primul rând, tăieri drastice de costuri şi amânarea plăţilor. 

Daniela Iordache, manager companie import decorațiuni: Acesta a fost primul pas. La renunţarea la o parte dintre colaboratori. 

Firmele de nişă din domeniul recrutării, care n-aveau mai mult de-un an vechime, n-au avut practic nicio şansă. 

Vlad Sarca, antreprenor: A trebuit să suspendăm activitatea pentru o perioadă de timp pentru că pur şi simplu nu erau cereri de personal. O parte din angajați i-am alocat pentru alte sarcini din alte afaceri, iar la unii, din păcate a trebuit să renunţăm.

Rata șomajului ar putea ajunge la 6,5% în acest an, potrivit estimărilor analiștilor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri sociale » Criza economică provocată de pandemia de coronavirus ar urma să se simtă mai agresiv din toamnă, conform specialiștilor