Video Cum arată acum Palatul Braunstein și Casa Vasile Pogor din Iași, clădiri de patrimoniu readuse la viață cu bani europeni
Două obiective turistice importante din Iaşi, lăsate în paragină ani de-a rândul, au fost salvate. În decurs de numai o săptămână, Palatul Braunstein și Casa Vasile Pogor, unde se întâlneau cândva membrii Societății Junimea, au revenit în circuitul turistic al oraşului. Totul a fost posibil doar cu ajutorul fondurilor europene.
Altfel, cele două clădiri de patrimoniu ar fi fost și astăzi pe aceeași lista lungă de monumente care aşteaptă să-şi recapete gloria de altădată.
După patru ani în care niciun vizitator nu i-a mai trecut pragul, Casa Vasile Pogor din Iaşi revine în circuitul turistic cu o față nouă. Atracţia principală este Salonul Junimii.
Lucrările de reabilitare la Casa Vasile Pogor din Iaşi au costat aproape 6 milioane de lei
Andreea Tacu, muzeograf: ”Prin intermediul tehnicilor moderne de videomapping, proiecţii 3D, reuşeşte să introducă vizitatorii în cadrul unei şedinţe a Junimii”.
- Un TIR care transporta ajutoare pentru refugiaţii ucraineni s-a răsturnat pe un drum din Iaşi. Un al doilea s-a...
- Caz unic în România: un arhitect din Bucureşti, condamnat la aproape 3 ani de închisoare, după ce a falsificat...
- Comoara de sub teatru. Lucrările de reabilitare la Teatrul de Stat au scos la iveală vestigii vechi de peste 2.000...
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
Clara Mihociu, reporter Observator: ”Cei care nu cunosc povestea Junimii o pot afla de aici, chiar şi fără turul ghidat în această încăpere, într-un mod inedit şi interactiv. Cele 6 poveşti care au marcat modul în care s-a format şi s-a dezvoltat această societate pot fi ascultate şi văzute în doar câteva minute.
Doi ani au durat lucrările de reabilitare și au costat aproape 6 milioane de lei. Salvarea muzeului a venit de la Uniunea Europeană.
Costel Alexe, președinte CJ Iași: ”Dacă ar fi fost din fonduri guvernamentale, ar fi durat mai mult decât cu aceste resurse financiare pe care le pune la dispoziţie Comisia Europeană”.
Palatul Braunstein, renovat cu 22 de milioane de lei
Tot din fonduri europene, Palatul Braunstein a fost repus și el în circuitul turistic, după patru ani în care a stat cu lacătul pe uşă. Clădirea impozantă din Piaţa Unirii era într-o stare avansată de degradare când a fost închisă.
Mihai Chirica, primar Iaşi: ”S-au cheltuit peste 22 de milioane de lei, fonduri Europene, o sumă importantă pe care nu o deţineam dacă nu aveam această oportunitate de finanţare europeană”.
De-a lungul timpului, clădirea a fost bancă, sediu de partid și chiar locuință socială.
Clara Mihociu, reporter Observator: ”Acum, după redeschidere, principalul punct de atracţiei al palatului este cel de aici: Cupola din sticlă care oferă o panoramă deosebită asupra oraşului”.
În primul weekend de la deschidere, aproape 2.000 de oameni au vizitat clădirea.
Planuri mari sunt și pentru Muzeul Vasile Pogor unde se estimează 10.000 de vizitatori pe lună. Între timp, o lista lungă de clădiri istorice din Iaşi zac în paragină și așteaptă fonduri pentru a fi salvate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰