Doctorii tineri, salvarea oraşelor din provincie. Curtea de Argeş are, după 5 ani, un medic oncolog
Medicii tineri vor să dea o mână de ajutor şi bolnavilor din provincie. Aşa că mulţi dintre rezidenţii care s-au hotărât să nu părăsească ţara muncesc în oraşe mai mici.
Medicii tineri vor să dea o mână de ajutor şi bolnavilor din provincie. Aşa că mulţi dintre rezidenţii care s-au hotărât să nu părăsească ţara muncesc în oraşe mai mici. La Curtea de Argeş, de exemplu, de la începutul anului s-au angajat 17 medici tineri.
Aşa se face că după mai bine de cinci ani, oraşul are, în sfârşit, un specialist oncolog. Până acum, bolnavii erau nevoiţi să facă naveta la 50 de kilometri distanţă.
Otilia Chipurici are 30 de ani și este singurul medic oncolog al Spitalului Curtea de Argeș. S-a angajat în urmă cu trei săptămâni, când s-a mutat de la Oradea pentru noul job. O aşteaptă o misiune grea: are în faţă sute de fişe ale pacienţilor care făceau până acum naveta pentru tratament, în lipsa unui specialist.
Otilia Chipurici, medic oncolog: "Au zis ca nu a fost de ani buni medic oncolog şi cei de la Pitesti când au auzit au zis că vrem să vă trimitem pacienti cat de repede, trebuie să ne organizăm."
De medici ca ea, România are nevoie tot mai mult, de la an, la an. Peste 80 de mii de români se îmbolnăvesc de cancer anual. Otilia speră nu doar să vindece, ci şi să-şi înveţe pacienţii să prevină boala.
În același spital, la Secția de Cardiologie lucreză şi medicul Șerban State. Are tot 30 de ani și a venit să lucreze aici de trei luni. Pentru el, faptul că s-a angajat în Spitalul Municipal Curtea de Argeș este o întoarcere acasă. Aici va lucra alături de tatăl lui, medic neonatolog și de mama lui, care este în laboratorul de analize.
Şerban State, medic cardiolog: "E o provocare si incerc sa ii fac fata cat mai bine, astfel incat ei sa plece de aici diagnosticati cat mai corect si pe unii sa ii vindecam. Ma asteptam sa nu fie totul roz, ca in orice inceput, dar sunt multumit pentru inceput. Am de gand sa dezvolt cadiologia in partea asta a tarii."
Ca şi colega sa de la oncologie, Șerban crede în prevenirea bolilor, lucru în care sistemul românesc de sănătarea nu prea investeşte. El este sigur că noua generaţie de specialişti va reuşi să schimbe asta.
De aceea a şi rămas în România - o ţară care pierde un medic la fiecare şase ore. Mulţi pleacă să lucreze în străinătate, atraşi nu doar de salariile mai mari, ci şi de condiţiile mult mai bune din Vest.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰