Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Abia eliberat din închisoare, Dan Diaconescu a anunţat viitorul său proiect media

"Simt că am înviat!", a declarat noaptea trecută Dan Diaconescu, în timp ce păşea pe treptele vilei sale din cartierul Primăverii.

de Redactia Observator

la 30.11.2017 , 21:54

"Simt că am înviat!", a declarat noaptea trecută Dan Diaconescu, în timp ce păşea pe treptele vilei sale din cartierul Primăverii. Deşi a scăpat de sentinţă, părintele senzaţionalului a ieşit mai sărac din penitenciarul Jilava. Se va descurca, este convins Gigi Becali, care recunoaşte că Dan Diaconescu l-a ajutat să devină celebru.

"Ce se poate simţi? Că am înviat." Asta declara noaptea trecută Dan Diaconescu. O primă noapte albă, la fel ca în vremurile în care modera emisiunea de la postul său de televiziune. Astăzi de dimineaţă, la poarta casei sale, reporterii Observator au fost întâmpinaţi doar de soţie. "Undeva diseară s-ar putea şi să iasă din casă." 

Prima noapte în libertate pentru Dan Diaconescu a însemnat agitaţie şi aglomeraţie. Şi asta pentru că toţi cei care l-au aşteptat la penitenciar au venit şi la el acasă. Însă va pleca în curând departe de haosul din Bucureşti. Urmează să îşi ia familia într-o călatorie, tot în ţară. 

Vezi și

Şi asta pentru că o călătorie în afara graniţelor ar putea fi un vis imposibil pentru fostul realizator TV. Averea lui, estimată la peste 30 de milioane de euro, a dispărut. Fostul patron de televiziune riscă să piardă chiar şi casa din Primăverii. Banca a pus deja sechestru pe 5 imobile, pe mai multe automobile de lux, un yacht şi două elicoptere. 

Deşi recunoaşte că Dan Diaconescu l-a ajutat să devină celebru, George Becali nu crede că fostul om de televiziune are nevoie de ajutorul său. 

Însă nu pierderea libertăţii sau averii este marea lovitură pentru Dan Diaconescu. Instanţa i-a interzis să facă presă în următorii 7 ani. Însă părintele senzaţionalului a găsit o portiţă de scăpare. "Ce urmează? Urmează să ne întâlnim cu toţii pe Dan Diaconescu Land, domeniul de internet în care sperăm să creăm o ţară mult mai buna, o ţară virtuală pentru început."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Preferaţi să cumpăraţi aur sau să deschideţi conturi de economii?
Observator » Ştiri sociale » Abia eliberat din închisoare, Dan Diaconescu a anunţat viitorul său proiect media