Observator » Ştiri sociale » Daria Maria s-a născut din foc

Daria Maria s-a născut din foc

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.08.2014, 19:25 | Modificat la 15.08.2014, 19:33

Minunile există! De Sfânta Maria, v-o prezentăm pe Daria Maria! Un copil născut din foc! Din pântecele mamei, o femeie cu jumătate de corp distrus de flăcări!

 Minunile există! De Sfânta Maria, v-o prezentăm pe Daria Maria! Un copil născut din foc! Din pântecele mamei, o femeie cu jumătate de corp distrus de flăcări!

O cheamă Daria Maria! Şi i-a fost scris să trăiască. Să învingă focul, să se nască în timp ce mama ei murea. Mătuşa îi e acum mamă. Fetiţa cu ochi albaştri nu vorbeşte încă.

Are doar cinci luni şi jumătate! Dar simte tot. În braţele mătuşii, ştie că e ocrotită. Adoarme repede şi se trezeşte doar atunci când femeia povesteşte de vizita la mormântul mamei ei naturale.

Articolul continuă după reclamă

S-a născut din foc. Iar focul i-a luat mama. La sfârşitul lunii februarie, o femeie de 37 de ani, din Bacau, ajungea la urgenţe, în Capitală. Avea arsuri grave! Familia l-a învinovăţit pe soţ. A susţinut că a incendiat-o, pentru că i-ar fi ascuns o sticlă de vin! Bărbatul însă a dat vina pe ea!

Ca să salveze copilul, medicii au intrat cu mama în operaţie de cezariană. Daria s-a născut prematur cu puţine şanse de supravieţuire! Dar a luptat! Şi astăzi e o minune! Un copil normal!

Poate că ştia că mătuşa era şansa ei la o familie. Tatăl a uitat de ea. Nu a vrut să o recunoască, nici măcar să o vadă. Să o ducă acasă, lângă ceilalţi doi frăţiori. Mătuşa şi soţul ei o cresc cum pot, din puţinul lor.

Pe acelaşi subiect

Singurul cadou pe care i l-au putut face a fost o icoană. Au aşezat-o deasupra pătuţului, pentru a veghea la fetiţa născută din foc. Aproape toate jucăriile Dariei sunt primite de la oameni cu sufletul mare. Dar copila are are încă nevoie de multe. Doar dragoste are destulă.