De ce au MURIT 12 oameni în doar 24 de ore, EXACT la o săptămână de la TRAGEDIA din Colectiv? Care sunt explicaţiile medicilor
În doar 24 de ore, 12 răniţi în incendiul din Colectiv au murit. Trupurile lor arse au cedat. Medicii au explicat de ce s-a întâmplat asta la o săptămână după tragedie
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
În doar 24 de ore, 12 răniţi în incendiul din Colectiv au murit. Trupurile lor arse au cedat. Medicii au explicat de ce s-a întâmplat asta la o săptămână după tragedie
Sunt multe întrebări legate de moartea bruscă a răniţilor. Unii cred că lucrurile sunt muşamalizate, că numărul celor decedaţi ar fi mai mare, că totul pare suspect, motiv pentru care medicii au încercat să explice acest "fenomen".
"La toţi cei patru decedaţi din Spitalul Floreasca le-a cedat plămânul. Este perioada complicaţiilor majore respiratorii. Este exact cum apare în literatura de specialitate, este o evoluţie exact ca la carte. Potrivit literaturii de specialitate, mortalitatea la aceşti pacienţi este între 30 şi 80 la sută, adică cel puţin trei şi maxim opt din zece pacienţi arşi în stare critică decedează. Acum este riscul vital, din cauza complicaţiilor majore. Oriunde pe această planetă evoluţia este aceeaşi. Nu se poate face nimic mai mult", a precizat Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică din Spitalul Floreasca.
CITEŞTE ŞI Bilanţul tragediei din clubul Colectiv a crescut la 44 de morţi
"Evoluţia cazurilor este ondulantă şi foarte greu previzibilă, nu există un model previzibil de evoluţie a acestor arsuri, foarte mult depinde de modul pacientului de răspuns la agresiune. Au fost bolnavi care au decedat cu arsură 40%, plus arsură de căi aeriene, şi sunt bolnavi care rezistă cu arsură de 80% şi cu arsuri de căi aeriene. Nimic din evoluţia acestor bolnavi nu este previzibil”, a explicat şi medicul Adrian Stănculea, de la Spitalul de Arşi.
„Aş vrea să se ştie acest lucru: un pacient ars grav, de terapie intensivă, are o evoluţie imprevizibilă şi nu putem să dăm mereu veştile pe care familiile le doresc”, a spus şi doctorul Cristian Niţescu, de la Spitalul de Arşi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰