Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Delta Jijiei sau Delta Moldovei, paradisul natural din apropiere de Iaşi

Puţină lume ştie că Iaşiul se poate lăuda cu propria deltă. La doar câţiva kilometri de oraş, pe câteva zeci de hectare, se întinde aşa numita Deltă a Moldovei care, de câteva zile, a fost inclusă pe lista sit-urilor de importanţă internaţională. Sute de specii de păsări şi alte animale pot fi văzute, iar peisajele seamănă izbitor cu cele din Delta Dunării.

de Clara Mihociu

la 13.07.2020 , 01:56

  • Delta Jijiei are peste 200 de specii de păsări.
  • Zona e foarte bogată în peşte.

În aşa numita Deltă a Moldovei, aflată la doar 40 de kilometri de Iaşi, liniştea şi peisajul sunt cele care fac ca zona care se întinde pe aproape 20.000 de hectare să poată fi comparată chiar şi cu Delta Dunării.

Prof. Carmen Gache, expert Ornitolog Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași: Este zona de confluenţă a Jijiei cu cei doi afluenţi din judeţul Iaşi, Miletin şi Jijioara. Adăpostesc o diversitate peisagistică şi de specii comparabile cu Delta Dunării.

Sunt lacuri pe care lebedele albe, cormoranii, stârcii şi egretele au pus stăpânire. Tot aici găsim şi a doua cea mai mare colonie de lopătari din ţară, după cea din Dobrogea. În total, peste 220 de specii de păsări pot fi admirate de cei care ajung aici.

Vezi și

De o frumuseţe unică, Delta Moldovei atrage deocamdată doar fotografi, biologi şi pescari. Zona nu oferă doar peisaje de neuitat. Este considerată şi un rai al pescarilor, iar un pescar foarte priceput poate să prindă, într-o zi, chiar şi 20 de kilograme de peşte. Şi mai mult decât atât, dacă aveţi noroc să îi găsiţi pe lac, la treabă, îi puteţi ruga să vă ducă într-o plimbare cu barca pe lac.

Pescarii pot veni în weekend cu familiile şi pot chiar să rămână peste noapte, pentru că în apropiere există şi o pensiune.

Specialiştii spun că zona are un imens potenţial turistic.

Prof. Carmen Gache, expert Ornitolog Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași: Pe lângă pescuitul sportiv şi plimbările pentru observare păsărilor, se pot amenaja foarte uşor restaurante cu specific pescăresc, puncte de cazare, unde să se poată înnopta.

Delta Jijiei este acum recunoscută şi la nivel mondial. Şi asta pentru că, de curând, a fost inclusă pe lista ariilor naturale protejate, arii de interes internaţional. Pe aceeaşi listă se regăseşte şi Delta Dunării.

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Delta Jijiei sau Delta Moldovei, paradisul natural din apropiere de Iaşi