Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copiii cu boli de inimă, tot mai dependenţi de specialiştii străini

Pentru copiii care se nasc cu probleme cardiace viaţa începe ca o loterie. Avem medici şi aparatură ca să îi salvăm doar pe unii dintre ei. Îi trimitem în străinătate, pentru că la noi sunt prea puţini specialişti. Şi astfel, copii cu grave probeme rămân pe liste de aşteptare.

de Ema Schweninger

la 24.01.2020 , 22:00

Pentru copiii care se nasc cu probleme cardiace viaţa începe ca o loterie. Avem medici şi aparatură ca să îi salvăm doar pe unii dintre ei. Îi trimitem în străinătate, pentru că la noi sunt prea puţini specialişti. Şi astfel, copii cu grave probeme rămân pe liste de aşteptare. Din păcate, o parte din bebeluşi nu supravieţuiesc. În ţară, avem şase centre dedicate lor. Doar pe hârtie. În realitate se operează continuu în doar două spitale. În alte două centre din Bucureşti, copiii au salvare doar când vin medici străini. 

Pe această masă de operaţie, un băieţel de şapte zile primeşte o nouă viaţă. În jurul lui sunt medici români și străini. Copilul suferă de transpoziţie de vase mari, adică artera pulmonară este poziţionată în locul aortei şi invers. Doctorii i-au oprit inima două ore ca să i-o repare.

În acest timp, un aparat a preluat funcţiile ei şi ale plămânilor. Dacă nu ar fi fost operat acum, copilul ar fi murit. În sala de operație, echipa lucrează ca și cum ar fi un singur om. Inima secţiei e medicul Tammam Youssef care a studiat în ţara noastră, apoi a plecat în străinătate. De şapte ani vine lunar în România să repare inimile copiilor noștri.

Vezi și

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Toate paturile din Terapie Intensivă sunt pline cu copii salvaţi în ultimele patru zile. O mamă își atinge pentru prima oară după operație fetița. În alt salon, un iepuraș veghează continuu un băiețel. S-a născut cu o gravă problemă cardiacă, dar abia al treilea medic la care a ajuns i-a pus diagnosticul corect. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Victor împarte salonul cu o fetiță abandonată de părinti când avea mai mare nevoie de ei. A fost adusă la Spitalul Marie Curie când viaţa îi atârna de un fir de aţă. Medicii au operat-o, i-au oferit dragoste, iar un asistent a chemat preotul și a botezat-o: "A avut o malformaţie foarte gravă şi incompatibilă cu viaţa. Acum e bine. Are nevoie de 15 zile ca să-şi reia plămânul activitatea".

În jur de 1.000 de inimi au fost reparate din 2013 şi până astăzi în Centrul de cardiologie şi cardiochirurgie pediatrică de la Spitalul Marie Curie. Dar pe listele de aşteptare mai sunt mulţi copii care au nevoie de intervenţii pe cord. 

Cazurile sunt evaluate periodic, iar o dată pe lună, medicii străini se întorc în ţara noastră şi operează gratuit. Următoarele intervenţii vor fi făcute la mijlocul lunii februarie.

Zeci de medici şi asistenţi au fost formaţi în ultimii ani în această secţie. Doctorii spun că în trei ani vor face toate tipurile de operaţii la Marie Curie, iar centrul va deveni autonom.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Copiii cu probleme cardiace pot fi operaţi oricând la Târgu Mureş şi la Cluj Napoca. Autorităţile promit că vom avea alte secţii şi la Timişoara şi Iaşi. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

În Capitală, mai există o secţie de cardiochirurgie pediatrică la Spitalul Grigore Alexandrescu. Acolo se operează doar când vin medici străini. 

Ema Schweninger Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Copiii cu boli de inimă, tot mai dependenţi de specialiştii străini