Antena Meniu Search
x

Deputaţii vor să interzică debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, chiar înainte de eliminarea subvenţiei la căldură. Anul viitor facutirle se dublează

În prag de iarnă, aleşii mai fac un pas către legea care le-ar putea interzice românilor să se debranşeze de la sistemul central de încălzire.

Vezi și

În prag de iarnă, aleşii mai fac un pas către legea care le-ar putea interzice românilor să se debranşeze de la sistemul central de încălzire. Sunt discuţii aprinse în Parlament, iar oficialii nu oferă încă prea multe informaţii. La anul, românii care nu au centrale de apartament ar mai putea primi o lovitură. România este obligată să renunţe la sistemul de subvenţii pentru factura la căldură. 

Parlamentarii lucrează la proiectul de lege care interzice debranşarea de la sistemul central de încălzire. Cartiere sau oraşe întregi ar putea fi declarate zone unitare, adică vor avea un sistem unic de încălzire. Centralizat. Situaţie în care niciun locatar nu s-ar mai putea debranşa de la sistemul central. 

Când a auzit ce se pregăteşte, Doamna Maria ne-a spus că este bucuroasă că a apucat să-şi instaleze centrala termică. "Îmi convine cu centrală, pentru că îi dau drumul când consider că e frig în casa, o opresc când e prea cald sau plec." 

Costurile pentru instalarea unei centrale proprii pot ajunge până la 10.000 de lei. Pe lângă costurile centralei şi ale caloriferelor, proprietarul are nevoie de un acord al distribuitorului de gaze si de racordul în apartament. Dar investiţia se poate recupera în câţiva ani. Facturile din lunile de iarnă sunt mult mai mici. 

Pe acelaşi subiect

În medie, pentru un apartament cu 3 camere racordat la sistemul central de încălzire, o familie plăteşte 350 de lei pe lună. Iar pentru un apartament cu centrală proprie, cu 100 de lei mai puţin. 

Noua lege va interzice categoric debranşarea în zonele unice. În zonele în care va fi permisă, vor exista condiţii stricte. Proprietarul va avea nevoie de autorizaţii de construire şi de acordul scris al tuturor vecinilor pentru a-şi instala centrala.

Radu Opaina, preşedinte Federaţia Asociaţilor de Proprietari din România: "E o aberatie pur și simplu, pentru ca nu poți să îi spui unui proprietar cum să își folosească instalația lui. E dreptul lui, e dreptul la proprietate."

Statisticile arată că, în ultimii 5 ani, peste 200.000 de apartamente au fost debranşate de la sistemul central de încălzire. La începutul anului 2012, aproximativ 1,5 milioane de apartamente erau branşate. Până la finalul anului 2016, numărul lor a scăzut la puţin peste 1,2 milioane.

Veştile proaste nu se opresc aici. De la 1 aprilie 2018, subvenţia pentru gigacalorie va fi eliminată. Asta înseamnă că iarna viitoare, pentru a plăti facturile la căldură, românii vor scoate de cel puţin două ori mai mulţi bani din buzunar.

Aleşii se feresc însă să vorbească acum despre toate aceste modificări. După ce deputaţii din Comisia de Industrie au amânat astăzi discutarea proiectului care face practic imposibilă debranşarea de la sistemul central de încălzire, preşedintele comisiei, deputatul Iulian Iancu, care este şi iniţiatorul proiectului de lege, refuză să şi-l mai asume şi să vorbească despre el, pe motiv că orice discuţie înainte de finalizarea proiectului nu face decât să creeze îngrijorare.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri sociale » Deputaţii vor să interzică debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire, chiar înainte de eliminarea subvenţiei la căldură. Anul viitor facutirle se dublează