Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii îşi riscă viaţa fără să ştie, în parcurile de aventură din ţară. Din peste 500 de tiroliene, una singură este autorizată de stat

Adrenalina merge mână în mână cu pericolul, în parcurile de distracţii din România. Reporterii Observator au făcut o descoperire şocantă: din peste 800 de tiroliene câte sunt în ţara noastră, doar una singură e autorizată de stat.

de Redactia Observator

la 31.08.2018 , 21:32

Adrenalina merge mână în mână cu pericolul, în parcurile de distracţii din România. Reporterii Observator au făcut o descoperire şocantă: din peste 800 de tiroliene câte sunt în ţara noastră, doar una singură e autorizată de stat. Legal, făra un astfel de document, niciuna n-ar trebui să fie deschisă.

"ISCIR-ul ne verifică. Ne-a verificat când am construit şi apoi se fac verificări periodice! În fiecare an se face verificare". Asta spune administratorul unui parc de aventură aflat la 30 de kilometri de Capitală. Îl contrazice însă un anunţ postat la intrare: accesul se face pe proprie răspundere. O atenţionare interzisă prin lege. 

Îl contrazic şi autorităţile. Reporterii Observator au solicitat Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune si Instalaţiilor de Ridicat o listă cu toate tirolienele autorizate din ţară. Răspunsul a fost clar: una singură. 

Vezi și

Concret, sunt doar 55 de inspectori ISCIR în toată ţara. În cel mai bun caz, aceste controale se fac doar la o sesizare. 

Răzvan Ciurciubişi, ISCIR: "Utilizatorii, producătorii nu ştiu legislaţia şi nu ştiu unde să se îndrepte. Totuşi, eu nu înţeleg cum poate să funcţioneze dacă nu au aceste autorizaţii.

Fiecare îşi asumă!

Am contactat, din nou, administratorul parcului pentru a cere clarificări.

Neregulile se observă şi cu ochiul liber. Echipamentele ar trebui să conţină etichete cu instrucţiuni şi data la care au fost inspectate de autorităţi. Plus informaţii despre vârsta şi greutatea recomandate. 

Am mers să vedem cum arată singura tiroliană autorizată din ţară. O investiţie de peste 150 de mii de euro. 

Alin Constantinescu, responsabil cu securitatea şi verificarea tehnică a instalaţiilor: "Majoritatea care construiesc astfel de echipamente nici măcar nu se ghidează după standardul european, fiecare cumpără diverse cabluri, hamuri, de unde le găsesc cât mai ieftin pentru a putea avea un câştig cât mare într-un timp cât mai scurt."

Dar totul, pentru un preţ uriaş. De exemplu, în mai, un copil de 10 ani a fost grav rănit în timp ce se dădea pe o tiroliană neautorizată din Craiova. O coardă a instalaţiei s-a rupt, chiar sub ochii tatălui său. 

Punerea în funcţiune şi exploatarea echipamentelor de agrement fără autorizaţie se pedepseşte cu inchisoare de la 2 la 7 ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Românii îşi riscă viaţa fără să ştie, în parcurile de aventură din ţară. Din peste 500 de tiroliene, una singură este autorizată de stat