Video Doi medici din Prahova, soț și soție, au fost răpuși de coronavirus la doar câteva zile distanţă unul de celălalt
Destin tragic în lumea medicală din Prahova. Doi dintre doctorii Spitalului Municipal din Câmpina, soţ şi soţie, infectaţi cu noul coronavirus, au murit la doar câteva zile distanţă unul de celălalt. Medicii Alexandrina şi Octavian Ionete erau specialişti în radiologie şi imagistică medicală şi era catalogaţi drept profesionişti desăvârşiţi.
- Doi medici din Prahova au fost răpuşi de coronavirus
- Soţ şi soţie, ei au murit la doar câteva zile distanţă
Cei doi medici s-au infectat cu noul coronavirus şi au dezvoltat o formă gravă a bolii. Au fost internaţi la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal din Câmpina. Daniel Octavian Ionete a fost primul răpus de virusul nemilos la sfârştitul săptămânii trecute, iar la puţin timp şi-a dat ultima suflare şi soţia.
Călin Tiu, manager Spitalul Municipal Câmpina: Sunt doi colegi pe care îi pierdem, cu atât mai mult cu cât sunt soţ şi soţie, oameni cu care am lucrat 30 de ani în această instituţie, oameni care au dovedit un profund ataşament faţă de valorile profesiei alese.
Aceştia au fost internaţi în acelaşi salon şi s-au stins din viaţă la scurt timp unul faţă de celălalt, în spitalul pentru care au muncit o viaţă întreagă.
Durerea familiei
Cu greu, familia încearcă acum să-şi găsească ultimele puteri pentru a se ocupa de funeraliile doamnei doctor.
Alexandra Filip, nepoata medicilor: Este îngrozitor să pierzi o persoană care ţi-a fost ca şi mamă, care a fost alături de tine. Eu sunt asistent medical, tocmai de aceea am urmat-o pe ea. Doi oameni excepţionali, foarte buni, mereu sfătuitori, mereu săritori.
După o viaţă petrecută în laboratorul de radiologie, Octavian Ionete nu mai profesa, în schimb soţia sa continua să meargă la spital. Astăzi, medicul Alexandrina Ionete va fi condusă pe ultimul drum.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰