Fratele şefului SIE, fost ofiţer SRI, apare într-un dosar de proxenetism şi sechestrare de persoane
Nume grele din SRI şi SIE apar într-un dosar de prostituţie ce vizează şi poliţişti şi procurori.
Nume grele din SRI şi SIE apar într-un dosar de prostituţie ce vizează şi poliţişti şi procurori. Fratele generalului care conduce serviciul de informaţii externe este vizat de ancheta supranumită Shanghai, pentru că în caz sunt implicaţi oameni de afaceri chinezi. Fost ofiţer SRI, Gabriel Predoiu a fost recunoscut de una dintre victimele din dosar, obligate, spun procurorii, să-şi ofere serviciilor tocmai celor care reprezintă legea.
Într-un dosar vechi de 12 ani, uitat în sertare, şi scos la lumină de tolo.ro, printre numele mai multor poliţişti şi procurori, presupuşi clienţi ai unui bordel, apare şi numele fratelui şefului SIE. Gabriel Predoiu, care în 2005 era agent SRI, a fost identificat de una dintre victimele proxeneţilor.
Oficial, SIE are altă variantă. Însă, fratele lui Silviu Predoiu era un client frecvent al restaurantului - paravan pentru bordelul cu minore. Lucru admis chiar de Gabriel Predoiu.
Pe lista clienţilor care veneau la restaurnatul chinezesc ar fi fost Ion Craiu, subcomisar al secţiei 11 Poliţie. În 2005, răspundea de zona în care se afla restaurantul "Shanghai". Şi l-ar fi protejat pe patron.
- Cele trei mame care au bătut un elev pe holurile şcolii susţin că şi-au făcut singure dreptate şi că băiatul...
- Motivul uluitor pentru care un poliţist a scos pistolul şi a ameninţat clienţii, în apropiere de aeroportul Otopeni
- Formularul 600 nu dispare. Doar se amână depunerea lui, până la 15 aprilie
Până a ora difuzării, Ion Craiu nu a putut fi contactat. Chiar dacă numele lui apare în anchetă, a fost înaintat în grad de două ori şi s-a pensionat recent ca şef al Poliţiei Parlamentului României. Liderul reţelei de proxeneţi era un cetăţean chinez, pe care toţi îl numeau Mihai. Era cunoscut drept patronul restaurantului Shanghai
Fetele obligate să se prostitueze erau întâi ţinute sechestrate într-un apartament închiriat de chinez.
Proxeneţii au fost condamnaţi pentru faptele lor. Pedepsele primite au fost de cel mult 5 ani de închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰