După ploi, vin INUNDAŢIILE! COD PORTOCALIU pe mai multe râuri din ţară
Unele râuri mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea) sunt sub cod portocaliu de inundaţii, până la sfârşitul zilei, iar sub cod galben sunt râuri mici din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud
Unele râuri mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea) sunt sub cod portocaliu de inundaţii, până la sfârşitul zilei, iar sub cod galben sunt râuri mici din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud
Potrivit unei avertizări a Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA), în următoarele ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de inundaţie pe unele râuri mici din Dobrogea (judeţele Constanţa şi Tulcea).
Totodată, sunt semnalate posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş (judeţele Maramureş, Satu Mare) şi Someşul Mare din judeţul Bistriţa-Năsăud.
Anterior, INHGA a emis alte două atenţionări de cod galben, respectiv posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, valabile tot până la ora 24.00, pentru unele râuri mici din bazinele hidrografice Putna, Trotuş, Bistriţa, Moldova, Suceava (judeţele Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava), Jijia şi Başeu (judeţul Botoşani), şi râurile din bazinele superioare Crişul Repede şi Someşul Mic (judeţele Bihor, Cluj şi Sălaj) şi afluenţii Someşului din judeţul Sălaj (Almaş, Agriş, Poiană).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰