Eco Sud răspunde oamenilor din Craiova care s-au plâns de mirosurile de la groapa din Mofleni
După ce locuitorii Craiovei s-au plâns de mirosurile emanate de groapa de gunoi de la Mofleni, Eco Sud S.A., compania care exploatează depozitul ecologic, a răspuns întrebărilor adresate de Observator cu privire la situația din teren și problemele pe care Garda de Mediu și craiovenii le acuză.
Reporter: Potrivit Gărzii de mediu Dolj, la cea mai recentă verificare încheiată în data de 16.07, au fost constatate depozitări necontrolate şi ilegale de deşeuri, în incinta Eco Sud, pe celulele 6 și 1 care și-au depășit capacitatea de exploatare. De asemenea, suprafața pe care este depozitat gunoiul, depășește 2500 de mp, susține garda de mediu.
Vă rog să îmi spuneți, concret, care sunt măsurile luate de la această dată și până în prezent, pentru remedierea acestor nereguli.
Eco Sud S.A.: Depozitul Ecologic Mofleni este realizat în conformitate cu cele mai exigente norme de mediu ale Uniunii Europene și reprezintă o investiție care asigură tratarea deșeurilor provenite de pe raza județului Dolj la cele mai înalte standarde de mediu, în conformitate cu autorizațiile deținute de Eco Sud. Depozitarea deșeurilor la Depozitul Ecologic Mofleni se efectuează cu respectarea standardelor în prestarea serviciului către populație.
Eco Sud a atins astăzi performața de a trata și selecționa zilnic cantitățile de deșeuri produse de o populație de peste 4 milioane locuitori, deține o suprafață ecologică pentru managementul deșeurilor de peste 2.500.000 mp și gestionează investiții publice și private în protecția mediului și sănătății populației iar activitatea desfășurată este de importanță ecologică majoră pentru
populație, comunități și autorități locale, contribuind în mod decisiv la realizarea țintelor de mediu stabilite de Comunitatea Europeană pentru România.
Depozitele ecologice, stațiile de sortare, instalațiile de compostare și platformele de transfer deținute de compania Eco Sud în România rămân cea mai sigură soluție de tratare a deșeurilor generate de populație iar încrederea constantă a oamenilor în profesionalismul nostru manifestată de peste 20 de ani reprezintă o garanție a unui mediu de viață sănătos și a unui management benefic al deșeurilor, absolut necesare pentru orice persoană sau comunitate. Cu un portofoliu de șase Centre de Management al Deșeurilor, compania Eco Sud gestionează un procent semnificativ din cantitatea de deșeuri produsă în România, lucru care o plasează în postura de lider național în acest domeniu.
Reporter: În luna iulie, la depozitul de la Mofleni a fost semnalat un incendiu pe care aveați obligația să îl raportați și la comisariatul Gărzii de mediu. De ce nu a fost sesizat acest incident?
Eco Sud S.A.: Depozitul Ecologic Mofleni funcționează la standarde înalte de asigurare a protecției față de incendii, fiind dotat cu toate sistemele necesare privind prevenirea oricăror evenimente accidentale nedorite.
Cu o experiență de peste 20 ani și bazându-se pe cei mai buni specialiști din Comunitatea Europeană, Compania Eco Sud S.A. deține investiții private pentru protecția mediului și sănătatea populației iar activitatea desfășurată este de importantă ambientală majoră pentru populație, comunități și autorități locale, contribuind în manieră decisivă la managementul integrat al deșeurilor cât și la realizarea țintelor de mediu stabilite de Comunitatea Europeană pentru România.
Eco Sud deține autorizație integrată de mediu valabilă pentru o perioadă de 10 ani, este licențiată Clasa I prin Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și este certificată pentru Sistemul de Management de Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate Ocupațională de către organismul de certificare TUV Rheinland InterCert Gmbh – Germania.
Reporter: În documentul trimis de dumneavoastră către redacție se arată că "deșeurile nu au mai fost depozitate liber și necontrolat, trecându-se în acest fel la era depozitării ecologice a
deșeurilor, cu toate consecințele benefice pentru sănătate și confortul populatiei din Municipiul Craiova".
Vă rog să ne explicați în detaliu ce înseamnă depozitare ecologică și cum se explică faptul că, în continuare, locuitorii cartierelor din apropierea depozitului sesizează probleme cu mirosul insuportabil. În plus, la fața locului, am constatat că deșeurile menajere şi cele care ar trebui sortate şi reciclate conform legii (plastic, sticlă) sunt amestecate și depozitate în cantităţi masive în incinta firmei dumeavoastră. De asemenea, potrivit unei asociaţii pentru mediu, care a oferit un interviu pentru Observator, deşeurile sunt depozitate la distanţe mai mici de 1000 de metri de locuinţe şi cursul râului Jiu, pe care în mod frecvent ajung deşeuri din plastic, purtate de vânt,
din incinta depozitului dumneavoastră.
Vă rugăm să ne oferiţi detalii despre cantităţile de deşeuri sortate şi recilate şi să ne puneţi la dispoziţie documentele justificative.
Eco Sud S.A.: Dacă în urmă cu câțiva ani, înainte de inaugurarea Depozitului Ecologic Mofleni, când în Municipiul Craiova și în Județul Dolj deșeurile erau depozitate liber, necontrolat, natura
reușea să le primescă cu daune mari pentru mediul înconjurător, astăzi ele reprezintă o mare problemă atât pentru natură, pentru sănătate și confortul oamenilor cât și pentru administrațiile
publice și edilii localităților din Județul Dolj, obligându-i să adopte soluții de depozitare controlată a deșeurilor, la costuri care să acopere toate cheltuielile cu siguranțarea acestor deșeuri și cu
protejarea mediului înconjurător.
Orașul Craiova și Județul Dolj au intrat încă din anul 2005 pe harta ecologică a Comunității Europene prin investițiile făcute de Compania Eco Sud S.A. la Depozitul Ecologic Mofleni realizat în conformitate cu cele mai exigențe norme de mediu comunitare, ocazie cu care deșeurile nu au mai fost depozitate liber și necontrolat, trecându-se în acest fel la era depozitării ecologice a deșeurilor, cu toate consecințele benefice pentru sănătate și confortul populatiei din Municipiul Craiova și Județul Dolj.
Standardele privind mirosurile sunt respectate la Depozitul Ecologic Mofleni iar procedurile permanente privind evitarea mirosurilor sunt respectate de asemenea cu strictețe.
Stația de sortare a deșeurilor aparținând ADI Ecodolj urmează să fie pusă în funcțiune în cadrul acestui an. Menționăm că această stație de sortare, realizată cu fonduri europene, nu aparține
Depozitului Ecologic Mofleni iar societatea noastră urmează să participe la licitația organizată pentru atribuirea acesteia.
Reporter: În răspunsul anterior, ne comunicați faptul că amenda maximă de 100 000 de lei primită în luna iulie a fost contestată în instanţă.
Concret, vă rugăm să ne explicați care este fundamentul contestației depuse și ce considerați că nu a fost corect în evaluarea inspectorilor gărzii de mediu Dolj.
Răspuns: Realizarea controalelor de către organele abilitate în cadrul Depozitului Ecologic Mofleni reprezintă un plus pentru activitatea în cadrul depozitului cât și pentru beneficiarii direcți ai acestei prestații, respectiv cetățenii județului Dolj, acestea ducând la perfecționarea și ridicarea standardelor sistemelor de gestionare a deșeurilor în conformitate cu cele mai exigente standarde ale Uniunii Europene.
Compania Eco Sud S.A. este lider de piață în tratarea, selectarea și eliminarea deșeurilor produse de populație în diverse zone din România, dispunând de infrastructuri de protecție a mediului, instalații, platforme de transfer, stații de sortare și compostare de importanță esențială pentru gestionarea deșeurilor, pentru reciclare și pentru un mediu curat de viață.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰