Observator » Ştiri sociale » El este HOŢUL ROMÂN transformat în JIHADISTUL "IBRAHIM". A fost ANTRENAT de autorii atentatelor teroriste de la Paris, din noiembrie 2015!

El este HOŢUL ROMÂN transformat în JIHADISTUL "IBRAHIM". A fost ANTRENAT de autorii atentatelor teroriste de la Paris, din noiembrie 2015!

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 29.06.2017, 08:34 | Modificat la 29.06.2017, 10:54

Serviciul Român de Informații l-a supravegheat încă din 2015 pe cetățeanul român, în vârstă de 39 de ani, suspect de terorism.

Serviciul Român de Informații l-a supravegheat încă din 2015 pe cetățeanul român, în vârstă de 39 de ani, suspect de terorism. A făcut puşcărie în Franţa pentru furt, intrând apoi în contact cu persoane apropiate ISIS, radicalizându-se.

Potrivit DIICOT, datele si informatiile culese de român au fost în scopul transmiterii ori punerii la dispoziţia unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene, grupare ai carei adepti au plecat in zona siriano-irkiana pentru a participa la jihad si care a avut legatura cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris, din noiembrie 2015.

Articolul continuă după reclamă

Românul a intrat în atenția SRI în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și on-line, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea, informează SRI.

Concret, românul și-a exprimat în repetate rânduri intenția, și a încercat să convingă și alte persoane, de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH.

Românul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale, timp de mai mulți ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă. Întors în România, cetățeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază, potrivit SRI.

Pe acelaşi subiect

SRI a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză. Pe tot parcursul investigațiilor Serviciul a beneficiat de sprijinul partenerilor interni din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și al partenerilor externi din alte două state.

SRI rămâne determinat în misiunea sa de prevenire și combatere a terorismului și are ca prioritate majoră eliminarea oricăror riscuri cu privire la amenințările pe profil terorist, în strânsă colaborare cu celelalte structuri naționale și internaționale din domeniu.