Elev de 11 ani din Vrancea, acuză că a fost bătut cu nuiaua de femeia de serviciu! Tatăl copilului a mers la şcoală să o bată pe aceasta
Un elev de 11 ani, de la Liceul Tehnologic "Alexandru Ioan Cuza" din Panciu acuză că a fost bătut cu nuiaua de femeia de serviciu a unităţii şcolare.
Un elev de 11 ani, de la Liceul Tehnologic "Alexandru Ioan Cuza" din Panciu, judeţul Vrancea acuză că a fost bătut cu nuiaua de femeia de serviciu a unităţii şcolare. Părinţii copilului au depus deja o plângere autorităţilor locale şi urmează ca Poliţia să deschidă o anchetă.
„Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Panciu au fost sesizați cu privire la faptul că un minor de 11 ani ar fi fost agresat fizic în incinta unei unități școlare din localitate. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe“, potrivit reprezentanților Biroului de presă al IPJ Vrancea.
Directorului liceului în cadrul căruia s-a petrecut fapta a decalrat că părinţii nu au depus plângere şi la instituţia şcolară. Valeriu Jalbă-Bandrabur spune că femeia de serviciu a încercat să despartă în toaleta şcolii un grup de băieţi care se certau, moment în care unul dintre aceştia ar fi înjurat-o. Atunci, femeia şi-ar fi pierdut cumpătul şi l-ar fi lovit pe unul dintre copii cu o nuia.
"Este o chestiune regretabilă! Și părintele a devenit recalcitrant, a încercat să intre în curtea școlii să o bată pe femeia de serviciu. Eu i-am recomandat să facă o plângere scrisă pentru a avea o bază și a putea discuta în comisia de disciplină. Portarul a chemat Poliția care l-a și amendat”, a declarat pentru Monitorul de Vrancea profesorul Valeriu Jalbă-Brandrabur, directorul Liceului Tehnologic.
Autorităţile locale din Panciu urmează să deschidă o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-au petrecut faptele reclamate.
Sursă: monitorulvn.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰