Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evenimente în Bucureşti, în weekendul 20-21 septembrie. Ce nu trebuie să ratezi

Ne aşteaptă un weekend extrem de încărcat în Bucureşti, sâmbătă, 20 septembrie, şi duminică, 21 septembrie, fiind organizate numeroase evenimente în Capitală, de la piese de teatru sau evenimente sportive şi până la spectacole sau concerte.

de Redactia Observator

la 19.09.2025 , 12:56

Trupa Azur susţine un concert sâmbătă, 20 septembrie, în Botanic Restaurant, din Bucureşti Trupa Azur susţine un concert sâmbătă, 20 septembrie, în Botanic Restaurant, din Bucureşti - zilesinopti.ro

După încă o săptămână complicată la lucru, mulţi bucureşteni au timp liber în weekend şi se pot bucura de numeroase evenimente organizate în Capitală, mai ales în condiţiile în care numărul de evenimente organizate este în creştere.

Ca de obicei, sunt evenimente pentru toate gusturile în Capitală, de la piese de teatru pentru cei mari şi pentru cei mici şi până la evenimente sportive, expoziţii, concerte şi aşa mai departe.

Piese de teatru în Bucureşti, în weekendul 20-21 septembrie  

Articolul continuă după reclamă

Sâmbătă, ziua de teatru începe încă de la ora 11.00, când se joacă piese precum "Jack și vrejul de fasole", la Teatrul Țăndărică, sau "Fetița cu chibrituri", la Teatrul Ion Creangă. De la ora 12.00 se joacă "Zaharașka și zăpada uitată", la Teatrul de Artă, de la ora 18.00 se joacă "Minciuni nevinovate", la Teatrul Elisabeta, şi "Peter Pan", la Teatrul Ion Creangă, iar de la ora 19.00 se joacă piese precum "Șapte minute după miezul nopții", la Teatrul Excelsior, "Azilul de moarte", la Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu, sau "Jaful", la Teatrul Nottara - Sala Horia Lovinescu.

Duminică, ziua de teatru începe tot cu piese pentru cei mici. De la ora 11.00 se joacă "Tigrișorul Petre", la Teatrul Țăndărică, şi "Pasărea albastră", la Teatrul Ion Creangă. De la ora 15.00 se joacă "Jocul accidentelor", la FF Theatre, de la ora 17.00 se joacă "Mă mut la TATA!", la Teatrul Elisabeta, de la ora 18.00 se joacă "Fanteziile soțului meu", la Teatrul Roșu, şi "Ursul păcălit de vulpe", la Teatrul Ion Creangă, iar de la ora 19.00 se joacă piese precum "Family.exe", la Teatrul Bulandra - Sala Toma Caragiu, sau "Tache, Ianke și Cadâr", la Teatrul Bulandra - Sala Liviu Ciulei.

Concerte în Bucureşti, în weekendul 20-21 septembrie

Sâmbătă, Șatra B.E.N.Z. susţine un concert la Arenele Romane, de la ora 19.00. Tot sâmbătă, însă, avem şi concerte susţinute de Smash Into Pieces, în Quantic Pub, de la ora 19.00, trupa Azur, la Botanic Restaurant, de la ora 19.30, sau Fără Zahăr, la Sala Luceafărul, de la ora 20.00.

Duminică avem concerte în memoria lui Vali Sterian atât în Quantic Pub, de la ora 17.00, cât şi la Arenele Romane, de la ora 19.00. Trupa Rana lansează noul single, "Război", prin intermediul unui concert susţinut în Club Control, de la ora 19.00.

Evenimente sportive în Bucureşti, în weekendul 20-21 septembrie

Duminică, de la ora 21.00, în Superliga de fotbal se joacă meciul dintre Rapid Bucureşti şi AFC Hermannstadt, pe arena din Giuleşti. În weekend avem, însă, şi meciuri din Liga a doua. Sâmbătă, de la ora 11.00, se joacă meciurile Concordia Chiajna - CSM Slatina, pe arena din Chiajna, CS Tunari - CS Afumaţi, pe arena din Tunari, şi CS Dinamo Bucureşti - FC Voluntari, la Centrul Naţional de Fotbal Mogoşoaia.

Tot în weekend se joacă şi meciul de handbal masculin Dinamo Bucureşti - CSM Constanţa (sâmbătă, ora 17.30, Sala Dinamo). 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Ştiri sociale » Evenimente în Bucureşti, în weekendul 20-21 septembrie. Ce nu trebuie să ratezi