Evenimente în Bucureşti, marţi 11 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi
Deşi suntem abia la începutul săptămânii, ziua de marţi, 11 noiembrie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.
Indiferent că vorbim despre piese de teatru, concerte, expoziţii sau alte evenimente, bucureştenii care au la dispoziţie câteva ore libere au din ce să aleagă pentru a se bucura de timpul avut la dispoziţie.
Trebuie precizat din start că există evenimente care vă pot suscita interesul pe tot parcursul zilei, aşa că indiferent de ora la care sunteţi disponibili puteţi găsi ceva interesant sau plăcut de făcut în Bucureşti marţi, 11 noiembrie.
Piese de teatru în Bucureşti, marţi 11 noiembrie
De la ora clasică de teatru, 19.00, se joacă piese precum "Mândrie și prejudecată (un fel de)", la Teatrul Excelsior, sau "Happy end", la Teatrul Metropolis - Sala Mare.
De la ora 19.30, la Teatrul Metropolis - Sala Mică se joacă piesa "California Suite", cu Dan Rădulescu, Corina Moise, Nicoleta Hâncu şi Sorin Miron.
Concerte în Bucureşti, marţi 11 noiembrie
Irina Baianț susţine concertul "Illuminarium Echo" la Sala Palatului, de la ora 19.30, în timp ce trupa Iris susţine un concert aniversar la Berăria H, de la ora 20.30.
A-C Leonte susţine un concert în Expirat Halele Carol, de la ora 21.30, iar în The Pub Universităţii, de la ora 20.00, sunteţi aşteptaţi la un "Jazz & JamSession" cu Marius Vernescu, Cătălin Răsvan, Tudy Zaharescu şi Emil Bizga.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰