Antena Meniu Search
x

Curs valutar

11 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului

Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 11 martie de-a lungul timpului.

de Cristi Ioniţă

la 10.03.2026 , 11:23

Pe 11 martie 2004, aproape 200 de persoane au murit în urma atacurilor teroriste de la Madrid Pe 11 martie 2004, aproape 200 de persoane au murit în urma atacurilor teroriste de la Madrid - Profimedia

Indiferent că vorbim despre evenimente istorice, evenimente deosebite, naşteri sau decese, trebuie spus că fiecare dată din calendar punctează automat la fiecare dintre capitolele menţionate.

Iar ziua de 11 martie nu face notă discordantă, astfel că noi vă invităm să parcurgeţi mai jos, pe repede-înainte, câteva dintre cele mai importante evenimente care s-au petrecut de-a lungul timpului la data menţionată.

Evenimente petrecute pe 11 martie

Articolul continuă după reclamă

Pe 11 martie 222, Împăratul Elagabalus este asasinat, împreună cu mama sa, Julia Soaemias, de Garda pretoriană, în timpul unei revolte. Pe 11 martie 1513, Leon al X-lea este ales Papă. Pe 11 martie 1851 are loc premiera operei "Rigoletto", de Giuseppe Verdi, la Teatrul La Fenice, din Veneția, Italia. Pe 11 martie 1867 are loc premiera operei "Don Carlos", de Giuseppe Verdi, la Opera din Paris. Pe 11 martie 1871 începe guvernarea cabinetului conservator prezidat de Lascăr Catargiu. Pe 11 martie 1888, o furtună masivă de zăpadă, care durează trei zile și jumătate, paralizează costa de est a Statele Unite. Circa 400 de persoane şi-au pierdut viaţa. Pe 11 martie 1902 se dă sentința în procesul Caion-Caragiale. Caion este condamnat la trei luni de închisoare, 500 de lei amendă către stat și 10.000 de lei despăgubuiri către Caragiale pentru calomnie, după ce afirmase că drama "Năpasta" ar fi un plagiat. Pe 11 martie 1954, prin HCM nr. 337, se desființează coloniile de muncă. Deținuții, cu excepția celor care au slujit interesele burgheziei, fiind eliberați. Pe 11 martie 1985, Comitetul Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice îl alege pe Mihail Gorbaciov în funcția de Secretar General.

Pe 11 martie 1990 începe manifestația populară din Piața Operei din Timișoara, la care a fost adoptată, la 12 martie 1990, Proclamația de la Timișoara. Pe 11 martie 1990, dictatorul chilian Augusto Pinochet a părăsit funcția deținută în acest stat. Pe 11 martie 1990, Parlamentul lituanian, proaspăt ales, a proclamat independența acestui stat față de URSS. Pe 11 martie 1997, Paul McCartney, fost membru al formației Beatles, este înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Pe 11 martie 2003, Curtea Penală Internațională este fondată la Haga. Pe 11 martie 2004, explozii simultane, la oră de vârf, în patru trenuri madrilene, se soldează cu moartea a 192 de oameni, printre care și 16 cetățeni români. Pistele conduc spre un atentat terorist al Al Qaida. Pe 11 martie 2011, un cutremur cu magnitudine 9 grade pe scara Richter și cu epicentrul în Oceanul Pacific a lovit coasta de est a Japoniei. Cutremurul a fost urmat de tsunami. Evenimentul a declanșat al doilea cel mai mare accident nuclear din istorie. Pe 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății declară oficial pandemie de coronavirus. La nivel mondial se înregistrează 4.380 de decese și 121.811 cazuri de infectare în 114 țări.

Nașteri pe 11 martie

O mulţime de personalităţi s-au născut într-o zi de 11 martie, de la Regele Frederick al IX-lea al Danemarcei, născut pe 11 martie 1899, sau actorul român Ion Besoiu, născut pe 11 martie 1931, şi până la scriitorul britanic Douglas Adams, născut pe 11 martie 1952, sau caiacistul român Larion Serghei, născut pe 11 martie 1952.

Mai spre zilele noastre, într-o zi de 11 martie s-au născut personalităţi precum fotbalistul şi antrenorul român de fotbal Ladislau Bölöni, născut pe 11 martie 1953, fotbalistul şi antrenorul român de fotbal Nicolae Manea, născut pe 11 martie 1954, floretista română  Reka Lazăr-Szabo, născută pe 11 martie 1967, actorul american Terrence Howard, născut pe 11 martie 1969, sau actorul american Anton Yelchin, născut pe 11 martie 1989.

Decese pe 11 martie

O mulţime de personalităţi şi-au pierdut viaţa într-o zi de 11 martie. Dintre acestea amintim pe Împăratul roman Elagabalus, decedat pe 11 martie 222, scriitorul italian Edmondo De Amicis, decedat pe 11 martie 1908, bacteriologul scoţian Alexander Fleming, decedat pe 11 martie 1955, sau Slobodan Milošević, președinte al Serbiei și al Republicii Federale Iugoslavia, decedat pe 11 martie 2006.

România i-a pierdut într-o zi de 11 martie, printre alţii, pe compozitorul Harry Brauner, decedat pe 11 martie 1988, regizorul Jean Rânzescu, decedat pe 11 martie 1996, sau atleta Iolanda Balaș, decedată pe 11 martie 2016.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeți că profesorii au dreptate să refuze simulările?
Observator » Ştiri sociale » 11 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului