Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Evenimente în Bucureşti, miercuri 15 ianuarie. Ce nu trebuie să ratezi

Deşi suntem, încă, în prima parte a săptămânii, ziua de miercuri, 15 ianuarie, aduce o mulţime de evenimente de care bucureştenii, mai mari sau mai mici, se pot bucura cu încredere.

de Redactia Observator

la 14.01.2025 , 09:43

Piesa de teatru "Fazanul" se joacă miercuri, 15 ianuarie, la Teatrul Nottara, din Bucureşti Piesa de teatru "Fazanul" se joacă miercuri, 15 ianuarie, la Teatrul Nottara, din Bucureşti - zilesinopti.ro

Abia au trecut câteva zeci de ore din această săptămână şi poate cei mai mulţi dintre bucureşteni încă sunt implicaţi total în ceea ce înseamnă muncă dar chiar şi aşa considerăm că oamenii ar trebui să caute portiţe în program pentru a se bucura de diferite evenimente care să-i facă să uite de grijile zilei.

Astfel că am decis să venim, ca de obicei, în faţa dumneavoastră cu câteva recomandări de evenimente care v-ar putea ajuta, miercuri, să uitaţi de ceea ce vă produce bătăi de cap în cadrul programului normal de lucru.

Piese de teatru în Bucureşti, miercuri 15 ianuarie 

Articolul continuă după reclamă

Seara de teatru începe, miercuri, mai devreme decât de obicei. De la 18.30 se joacă "Revizorul", la Teatrul Mic - Sala Studio, şi abia de la ora 19.00 avem piese precum "Fericirea în cinci pași. Comedie antimotivațională", la FF Theatre, "A douăsprezecea noapte", la Teatrul Godot, sau "Abuzarea publicului", la Teatrul Naţional Bucureşti - Sala Mică.

Pe acelaşi subiect

Şi tot de la ora 19.00 avem şi "Fazanul", la Teatrul Nottara – Sala Horia Lovinescu, "Căsătoria", la Teatrul de Comedie - Sala Radu Beligan, sau "Centrul Central", la Teatrul de Comedie - Sala Nouă, în timp ce "Jocul ielelor" este, de la ora 19.00, la Teatrul Dramaturgilor Români, iar "Constelaţii" se joacă la Teatrul Act, de la ora 19.30.

Concerte în Bucureşti, miercuri 15 ianuarie 

Ionel Tudorache şi taraful său îşi dau întâlnire cu fanii miercuri, în Berăria H, de la ora 20.30. Preţul unui bilet pentru acest concert variază între 24,9 şi 99,9 lei, iar din repertoriu nu lipsesc melodii legendare precum "Portofele", "La Chilia-n port", "Într-o seară, o ţigancă" sau "Anii mei şi tinereţea".

Iubitorii de rock sunt aşteptaţi în Hard Rock Cafe, de la ora 21.00, pentru un concert susţinut de trupa Cargo. Preţul unui bilet variază între 79 şi 140 de lei, iar organizatorii anunţă un show exploziv. 

Expoziţii în Bucureşti, miercuri 15 ianuarie 

La capitolul expoziţii anunţăm că, în continuare, în Bucureşti poate fi vizitată expoziţia "Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane", expoziţie care este deschisă la Muzeul Theodor Aman.

Până pe 30 mai 2025, vizitatorii expoziţiei "Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane" sunt invitaţi să descopere nu opere de artă ale artistului, ci diverse obiecte din patrimoniul muzeului, care au aparținut familiei și prin intermediul cărora sunt marcate mai multe etape din existenţa omului Aman.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ați plătit vreodată mai mult pentru un tratament din cauza lipsei unor alternative mai ieftine?
Observator » Ştiri sociale » Evenimente în Bucureşti, miercuri 15 ianuarie. Ce nu trebuie să ratezi