Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O femeie a murit după ce s-a întrecut la băutură cu iubitul ei, la Dumbrăvița

O femeie a murit la Dumbrăviţa, după ce s-a întrecut la băutură cu iubitul ei. Ea a fost găsită fără viaţă în pat, iar poliţiştii au deschis dosar de moarte suspectă, pentru că pe corpul femeii au fost identificate urme de violenţă.

de Redactia Observator

la 16.01.2019 , 16:40

O femeie a murit la Dumbrăviţa, după ce s-a întrecut la băutură cu iubitul ei.

Ea a fost găsită fără viaţă în pat, iar poliţiştii au deschis dosar de moarte suspectă, pentru că pe corpul femeii au fost identificate urme de violenţă.

Au băut împreună, femeia nu s-a mai trezit

Articolul continuă după reclamă

Bărbatul a povestit oamenilor legii că după masa de prânz s-a dus să se culce și nu s-a trezit până în jurul orei 23. Atunci a găsit-o pe iubita lui decedată.

El a dat imediat alarma, iar la fața locului s-au deplasat criminaliștii și polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale.

Potrivit anchetatorilor, un apel la numărul de urgenţe 112 anunţa că o femeie a fost găsită decedată în locuinţă. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că trupul femeii prezenta urme de violenţă.

Bărbatul a declarat în faţa procurorilor că seara trecută şi-a petrecut-o cu iubita sa şi atât el, cât şi concubina sa au băut o cantitate importantă de alcool. 

Bărbatul a recunoscut că o mai bătea pe femeie

Când s-a trezit, bărbatul spune că a descoperit-o pe femeie zăcând pe o canapea. Iniţial a crezut că femeia doarme, însă şi-a dat seama că aceasta nu mai mişcă şi apoi a sunat la 112.

Întrebat de procurori dacă a agresat-o pe iubita lui, bărbatul a recunoscut că o mai bătea, dar că nu îşi aminteşte să o fi bătut noaptea trecută.

Bărbatul va fi cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Oamenii legii bănuiesc că victima, aflată în stare avansată de ebrietate, s-ar fi înecat cu propria vomă și s-a asfixiat.

Poliţiştii aşteaptă decizia medicilor legişti care vor stabili dacă urmele de violenţă de pe corpul femeii sunt sau nu proaspete şi ce anume a dus la decesul acesteia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-a adus Moş Crăciun tot ce v-aţi dorit?
Observator » Ştiri sociale » O femeie a murit după ce s-a întrecut la băutură cu iubitul ei, la Dumbrăvița