Fenomenul părinţilor-elicopter: cum îi poate transforma supraprotecţia pe copii în adulţi anxioşi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Din iubire, părinţii ajung să facă totul ca să le fie cât mai ușor copiilor. Le fac temele, le rezolvă problemele și încearcă să-i ferească de orice dezamăgire. Fără să-şi dea seama, devin ultraprotectivi. Psihologii îi numesc părinţi-elicopter şi atrag atenţia că fiecare frază precum "Lasă, că fac eu" sau "N-ai niciodată grijă!" construiesc adultul anxios şi dependent de alţii de mâine. Ce pierd copiii când părinții fac prea multe în locul lor, descoperim într-un material Observator 16.
"La primul copil, din păcate, nu lăsam să greșească, încercam mereu să găsim activități ca să nu se plictisească, nu am lăsat cumva creierașul lui să își dezvolte imaginația, să găsească el joculețe, activități. L-am făcut puțin nesigur prin comportamentul nostru prea protector. Şi are mai multe temeri, anxietăți, fobii pe care acum încercăm să le corectăm", a declarat Ioana Anghel, mamă în vârstă de 34 de ani.
Abia după naşterea fraţilor gemeni, Ioana s-a transformat într-o mamă mai relaxată. Acum nu mai urmăreşte fiecare mişcare a copiilor, nu le dă ceea ce vor pentru a opri o criză şi nici nu rezolvă ea când puzzle-ul pare prea greu.
"De exemplu îl ajut să se încalțe, dar nu îl încalț complet, îl las să încerce și dacă chiar nu reușește atunci intervin. Dacă tu îi faci tema ca și părinte el oricum va merge la școală nepregătit tu nu ești la școală să răspunzi în locul lui. Copilul trebuie lăsat să experimenteze. E normal și să uite și să greșească asta încercăm să îi învățăm. Copiii mei au înțeles că îi iubesc în cont chiar dacă avem reguli sau îi cert", a mai spus Ioana Anghel.
Când ei pierd, noi încercăm să reparăm. Când nu obţin ceva, înlocuim. Sunt dezamăgiţi, ne dăm peste cap să-i facem fericiţi. În acelaşi timp, vrem copii care ştiu să piardă, să aştepte, să accepte un refuz, să privească pe altcineva cum câştigă sau să încerce. Toate aceste abilităţi necesită însă ceva ce nu se învaţă dintr-o predică: a exersa să fii dezamăgit.
Uneori tema uitată, geaca uitată sau replica "M-am plictisit!" – sunt situații în care părinții intervin imediat. Dar specialiștii spun că dacă rezolvăm de fiecare dată în locul copilului, nu-i mai lăsăm spațiu să învețe singur. De cele mai multe ori cel mai bun ajutor este să-i lăsăm pe ei să găsească soluția singuri.
Specialiştii îi numesc părinţi-elicoper. Sunt acolo să intervină imediat când copilul dă de greu. Care e însă limita dintre grijă şi control?
"Atunci când ei nu sunt lăsați să facă nimic, nu își dezvoltă reziliența și văd asta cu copiii care refuză să facă o sarcină. Facem pași mici, împart o sarcină mare în bucățele mici. Noi nu ne dăm seama când suntem părinți. Zicem doar că îl ajut. Trebuie să ajung la muncă și doar îi închei eu fermoarul, dar tu atunci lui îi spui <<Nu poți>>. El asta a interpretat. Trebuie să încerci să îi arăți și lui când greșești tu", a declarat Alexandra Ioana, educatoare.
Copilul varsă paharul, ia o notă mică sau spune ceva nepotrivit. Reacția părinţilor durează câteva secunde, însă ecoul ei devine vocea lui interioară. Un copil care asociază greșeala cu rușinea va evita situațiile în care ar putea da greş. Va alege mai sigur, mai puțin, mai târziu.
Pentru că reziliența nu apare dintr-o copilărie fără lacrimi. Apare atunci când copilul întâlnește efortul, eşecul și descoperă că e în stare să treacă peste ele. Când nu grăbim fiecare soluție, ci avem răbdare cu ritmul copilului. În caz contrar, nu facem decât să creăm premisele unui adult vulnerabil la greu.
"Neavând ocazia să învățăm cum să tolerăm frustrarea, cum să facem față greșelilor noi, le vom evita. Vom avea anxietate ridicată, vom evita situațiile care ne vor pune în poziția de a vorbi, de a ne asuma o părere, acțiune pentru că nu știu cum să facă lucrul ăsta", a declarat Corina Gheorghe, psiholog.
Ce ajută, cu adevărat? Să încurajăm soluțiile, nu perfecțiunea. Iar la final, în loc să facem în locul lor, putem să fim aproape. Simpla întrebare "Vrei ajutorul meu?" oferă siguranță și încredere, recomandă psihologii.
"O întrebare pe care o adresez tuturor părinților: ce crezi tu că poate să facă copilul tău dacă tu nu ai mai fi? Dacă răspunsurile pe care ți le dai te bucură înseamnă că ai făcut o treabă bună, dacă nu, înseamnă că trebuie să lași copilul să greșească, să fii lângă el, să-l coordonezi, să-l susții, dar nu să faci lucrurile în locul lui", a mai explicat psihologul.
Pentru că rolul nostru nu este să eliminăm obstacolele şi nici să facem lumea mai ușoară pentru ei. Ci să încetăm să credem că trebuie să ne salvăm copiii din fiecare moment dificil. Un copil rezilient este cel care simte pe pielea lui ce înseamnă să iasă din zona de confort, fără să se simtă mai puțin iubit.
